2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Zoppas Industries a deschis oficial o nouă fabrică şi în Serbia! foto+video

Zoppas Industries este o firmă producătoare de componente (rezistenţe electrice) pentru electrocasnice, cu sediul la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş. În decursul timpului, firma Zoppas a adunat toată forța de muncă disponibilă din zona Sânnicolau Mare și nu numai. La un moment dat s-a produs un blocaj, din cauză că nu se putea folosi forța de muncă din Serbia, țara vecină nefiind membră a Uniunii Europene. Conducerea firmei a găsit însă o soluție convenabilă pentru toți.

Joi, 23 noiembrie a.c. s-a tăiat panglica pentru deschiderea oficială a fabricii Zoppas din municipiul Kikinda, Serbia. Printre invitaţii de onoare s-au numărat ministrul Economiei al Republicii Sârbe, Goran Knezevic, preşedintele guvernului Voivodinei, provincie autonomă a Serbiei, Igor Mirovic, directorul general al companiei, Carmen Rusmir, precum şi Federico Zoppas şi tatăl său, Gianfranco Zoppas împreună cu primarul municipiului Kikinda, Pavle Markov.

420 de locuri sunt ocupate deja de forţa de muncă, urmând ca numărul lor să fie dublat. Multe tinere şi-au găsit de lucru în mânuirea cablurilor sau firelor electrice. Acestea s-au integrat într-o echipă dinamică de vârsta a doua. Directorul general, Carmen Rusmir, crede că numărul mare de femei angajate în firmă se datorează şi faptului că au mai multă dexteritate în producţia de componente.

Atât managerul general, Federico Zoppas, cât şi preşedintele companiei, Gianfranco Zoppas, şi-au exprimat mulţumirea faţă de acest proiect: “Mulţumesc echipei mele că am făcut asta într-un timp atât de scurt (…). Nu-mi vine să cred că într-un an am pornit de la zero”.

Preşedintele provinciei Voivodina, Igor Mirovic, spune că firma Zoppas este, în primul rând, o familie, iar pe plan economic a adus deja beneficii: “Am plăcerea de a vă oferi un mesaj important despre acest proiect companiei Zoppas şi autorităţilor locale care îl prezintă astăzi. Ei ne-au arătat într-un mod eficient că este o reală condiţie prealabilă pentru evoluţiile economice (…). În al doilea rând, cu tot contextul economic pe care l-a menţionat domnul Knezevic, aş dori să introduc câteva numere şi asta pentru că, în primele nouă luni din acest an producţia a crescut cu 8 procente şi aproximativ 12% din valoarea exportului s-a mărit (…)”.

Fiecare partener a mulţumit echipei pentru realizarea cu succes a proiectului Zoppas. Evenimentul s-a finalizat cu decernarea trofeelor şi oferirea buchetelor de flori pentru întreaga echipă: “Ştim cu toţii că în spatele fiecărui succes profesional stă o echipă puternică. Doresc să vă prezint fiecăruia dintre voi pe cei care au început proiectul sârbesc şi care au înţeles ce înseamnă cu adevărat să creştem împreună (…)”, a declarat directorul general, Carmen Rusmir.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :