Este o tradiție veche a Armatei Române, dar și a populației civile din țară, de a-și cinsti pe cei ce în mod generic se numesc veterani. Aceștia sunt acei militari ce nu au fost întrebați dacă vor sau nu să-și părăsească locurile lor și să pună mâna pe arme la divesele războaie la România a fost parte. Au înfruntat inamici de alte nații, au dat față cu gloanțe, obuze, noroaie frig sau arșiță pentru luni sau chiar mai mulți ani. La întoarcere au căzut în uitare sau în cel mai bun caz au primit o decorație pe care o poartă și azi cu mândrie la uniformele lor vechi ce le mai scot la zile festive.
În fiecare an, pe 29 aprilie se marchează cu mai mult sau uneori mai puțin festivism „Ziua Veteranilor de Război”. Această zi a fost în mod oficial stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. De fapt prin acea măsură se repara o mai veche nedreptate ce a tot mutat ziua în diferite date.
În toate garnizoanele importante din ţară au loc ceremonii militare şi religioase. Acestea sunt urmate de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.
La noi în Timișoara evenimentul a avut loc pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane la monumentul ridicat de Paul Neagu. Din motive ce țin de reabilitarea Parcului Central nu s-a putut accesa Monumentul Ostașului, unde, în mod tradițional, aveau loc astfel de manifestări.
În organizarea autorităților județene și locale, dar și a Brigăzii 18 au avut loc depunerile de coroane și omagierea celor ce sunt impovărați de ani.
Doamna prefect Eva Andreaș și vicepreședintele Traian Stancu au ținut să spună câteva cuvinte de suflet despre veteranii de război. Iar comandantul de brigazii „Decebal”, Dan Ionescu, a făcut o scurtă prezentare a acestei zile festive.
La final, militarii Ministerului Apărării, dar și cei ai Ministerului de Interne au format o coloană ce a defilat și a dat onorul autorităților și veteranilor.