Ziua Timişoarei, sărbătorită de artiştii plastici la Consiliul Județean Timiş. FOTO

211

Miercuri, 26 iulie, pe holul de la etajul doi al Consiliului Judeţean Timiş, 28 de artişti din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici Timiş au expus tablouri, acuarelă, ulei pe pânză, grafică și desen în peniţă, cu ocazia Zilei Timişoarei.

„Este o expoziţie dedicată Zilei Timişoarei, şi prin cea de azi am deschis puţin paleta şi ne limităm nu doar la judeţ, ci şi la municipiul Timişoara. Datorită faptului că aceşti artişti au participat în anii din urmă la taberele de creaţie de la Jimbolia, de la Calacea, Pădureni, Herneacova şi Bazoş, ne-am gândit să ne inspirăm din peisajul bănăţean, timişorean. Spre bucuria noastră, aproape 30 de artişti şi-au expus lucrările pe simezele CJ Timiş, sperând că acestea se vor bucura şi de atenţia vizitatorilor şi a iubitorilor de artă ce vor trece pragul CJ Timiş, cu diverse probleme, dar şi de atenţia salariaţilor de la Consiliul Judeţean.” a spus preşedintele UAP Timiş, Ioan Szekernyés.

Este o expoziţie de ţinută, cu multe lucrări reuşite, bine realizate, fiind şi prima ediţie dedicată plaiurilor bănăţene, dorindu-se ca la ediţiile viitoare să dea mai multe roade, cu mai mulţi participanţi şi mult mai versificată.

„Orice expoziţie legată de Timişoara sau de judeţul Timiş e binevenită. Important e ca aceste expoziţii să se facă cu lucrări dedicate Timişoarei, Timişului, cu lucrări făcute din tot sufletul, şi nu să îţi aduci din atelier ce ai de prisos. E bine și ca astfel de acţiuni să fie anunţate dinainte, nu doar să le faci ca să umpli un spaţiu. E regretabil, e regretabil, fiindcă un artist în momentul în care pictează cu gândul la cetatea lui, e furat din punct de vedere emoţional. În momentul în care îşi ia din atelier o lucrare care să i se potrivească oraşului, nu ştiu dacă el sau oraşul se potrivesc unul cu celălalt. Important e să facem lucrări pentru oraşul nostru, mai ales că oraşul nostru e Capitală Culturală Europeană, nu doar în 2021, ci şi înainte, şi după. Când câştigi un astfel de titlu ai o sarcină uriaşă, ai o povară de dus cu demnitate, cu mândrie, şi uneori chiar cu sfiiciune.” a spus artistul plastic Mihai Teodor Olteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.