-4.9 C
Timișoara
miercuri 15 ianuarie 2025

Ziua Timișoarei 2024: sărbătoare culturală cu evenimente de excepție în Parcul Rozelor | FOTO-VIDEO

Timișoara celebrează Ziua Timișoarei cu un program cultural diversificat în Parcul Rozelor, între 1 și 4 august 2024. Evenimentele includ spectacole de operetă, concerte simfonice și reprezentații de muzică rock, cu participarea unor artiști de renume.

Cel dintâi spectacol, prezentat joi seara în Parcul Rozelor, este „Voievodul Țiganilor”, de Johann Strauss.

Publicul este invitat să îşi amintească de Timișoara de odinioară cu un spectacol inspirat dintr-o poveste din secolul al 18-lea, petrecută lângă mlaștinile Begăi, în cartierul Mehala de astăzi.

Evenimentul de vineri, „Meșterul Manole – Opera Rock” de Josef Kappl, aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești.

O poveste emoționantă despre sacrificiu și iubire. Este o viziune scenică ce-mi aparține. E o producție a Pperetei, să zicem așa, un spectacol-concert. Nu s-a tăiat nimic, toată compoziția și absolut tot ce a scris Josef sunt autentice. Noi ce am adus, am adus spectacolul pe scenă, am adus costumele, decoruri, video, proiecție. Toată povestea este acum încadrată într-un într-un spectacol-concert. Deci vizualul este total diferit față de cum s-a făcut până acuma Meșterul Manole”, spune managerul interimar al Teatrului Național de Operetă, Radu Petrovici.

Evenimentele au loc în Parcul Rozelor, iar intrarea este liberă.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Câte județe mai rămân în picioare și ce provincii ar putea apărea în România dacă politicienii își vor asuma reforma administrației

Nicușor Dan este de părere că reorganizarea administrativ-teritorială nu ar trebui să aibă loc în sediile de partid și în niciun caz pe genunchi....

Ziua Culturii Naționale, călătorie cu tramvaiul poeziei

Sărbătorită pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale este cel mai potrivit moment din an pentru a pune în valoare ce este al nostru, ce...

Citește și :