În acest an prin jocul calendarului, sărbătoarea Învierii a coincis cu ziua de 1 Mai. Despre primul eveniment începe lumea să înțeleagă cam ce este, despre cea de-a doua nu prea se mai știe ce reprezintă.
Dacă întrebi un tânar ce-i cu prima zi de mai, răspunsul va fi dezarmant. Este ziua de vacanță prelungită în care musai să mergi la malul Mării Negre (dacă stai în jurul Bucureștiului) să petreci și să bei cât mai mult. Dormitul pe nisipul plajei este obligatoriu. Cei ce locuiesc mai departe de mare tot obligatoriu trebuie să iasă la iarbă verde, să asculte cât mai tare posibil muzica unora cu nume de mezeluri și să lase cât mai multă mizerie pe pajiște. Altfel nu are nici un haz ieșirea. De ce la întâi mai? Habar nu au. Așa au auzit că se face!
Cei trecuți de prima tinerețe leagă ziua de început de mai de obligatoria defilare cu steaguri roșii, la indicațiile șefilor de la sindicat și de la partid. Aici se scandau lozinci pentru cei mai mulți de neînțeles. Trebuiau să-și ceară cât mai vehement dreptul la muncă într-o țară în care munca oricum era obligatorie. Cine nu muncea putea înfunda pușcăria. Trebuiau să înfiereze aspru sistemul capitalist, chiar și cei ce aveau habar că acolo e ceva mai respectată clasa muncitoare. Dar toată mascarada trecea repede și mergeau cu mic cu mare să se delecteze la tarabele de la toate colțurile de stradă unde găseau bere și cartoane cu mititei sau crenvurști fierți. Dar după așteptatul la coada de rigoare de o oră. Să nu creadă tinerii că berea sau mititeii se găseau în toate zilele și la toate colțurile, ca acum.
De fapt ziua de întâi mai este de mult timp ziua în care clasa proletariatului își cere și uneori câștigă câte ceva din drepturile sale. Sindicatele muncitorești de orientare socialistă si democrată au început să se organizeze și să pretindă un trai mai bun pentru cei ce nu aveau nimic altceva de negociat decât propria forță de muncă. Asta în secolul al XIX-lea. După revoluția bolșevică, politrucii regimului au sesizat repede foloasele ce le puteau avea de la această zi și au anexat-o repede la doctrina comunistă.
În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. Dar cu adevărat nu a fost respectată ca o zi a muncitorilor decât sporadic în scurte perioade.
Potrivit Wikipedia iată ce este cu ziua prima zi de mai.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.În seara aceleiași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică.
În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
Iata cum o zi de lupta sindicală apoi o sărbătoare cu izvoare americane a ajuns apanajul dictaturilor de tip comunist sau de alta extremă ideologică.
Până în zilele noastre, chiar în țări dezvoltate economic ca Germania, Corea de Sud, Argentina sau Japonia, toți cei ce au ceva de revendicat pun mâna pe portavoce, steaguri, pancarte și cer foarte hotărât ce cred ca este dreptul lor. Se ajunge chiar la violențe și ciocniri cu forțele de represiune. Sunt de notorietate luptele de stradă cu poliția la Berlin sau Hamburg. Mișcarea proletariatul este ceva serios pe acolo nu doar o vorbă goală și prilej de băut bere. Pe acolo muncitorii luptă, dacă e nevoie, chiar și cu arma în mână pentru ce cer, nu doar cu protestul sau greva, fie spontană sau generală.
Oare ce e mai ușor? Să bei bere sau să pretinzi salarii decente? Unii au găsit răspunsul potrivit și compromisul perfect de zeci de ani.
