CERNĂUȚI ȘI BUCOVINA ÎN ANII CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI. AMINTIRI DESPRE HOLOCAUST
O carte de memorii este complementară aceleia de istorie. Dincolo de nota subiectivă ce particularizează orice rememorare a faptelor vieții personale, amintirile reprezintă un alt gen de izvor privind evenimentele social-politice despre trecut. Elite Olshtain a ezitat îndelung să povestească cele întîmplate în copilăria ei la Cernăuți. I se părea că propria viață în timpul celui de-al doilea război mondial n-a fost una tragică, că n-avea termeni de comparație cu ororile cărora alții le-au supraviețuit și care cu adevărat merită a fi povestite. Totuși, după ce a confruntat amintirile cu faptele istorice, a înțeles de ce întîmplările din propria copilărie trebuie povestite. Așa s-a născut cartea Sobele de teracotă ale copilăriei. Povestea unei fetițe dintr-un orășel numit Cernăuți. E o relatare inedită a Holocaustului, una văzută prin ochii unui supraviețuitor rememorînd viața de familie și relațiile sociale în contextul tragediei care confruntase în multiple feluri evreii din Cernăuți și din Bucovina. În prefața cărții, autoarea arată cît de important a fost faptul că a identificat corespondența dintre amintirile proprii și realitatea factuală:
Orly, cea mai mică dintre fiicele mele, s-a dedicat cercetării evenimentelor privind povestea din acest volum. Eram constant surprinse de potrivirea perfectă dintre unele amintiri ale copilăriei și faptele reale.
În anii interbelici, cînd s-a născut autoarea, societatea Cernăuțiului nu era încă uniformizată așa cum își doreau ideologii statelor etnonaționale fondate la sfîrșitul primul război mondial. Locuitorii vorbeau mai multe limbi, practicile religioase erau diverse, orașul fiind încă unul cosmopolit. Chiar dacă debutase o segregare pe criterii etnoculturale, o parte a evreilor continuau să cultive valorile dobîndite în timpul Monarhiei Austro-Ungare. Erau vorbitori ai limbilor germană și idiș, Bucovina secolului anterior fiind direct integrată politicilor Vienei (Vezi Andrei Corbea-Hoișie, La Bucovine. Éléments d’histoire politique et culturelle, Presentation de Jacques Le Rider, Institut d’Études Slaves, Paris, 2004).
După ce Hitler a intensificat propaganda antisemită și după ce segregarea pe criterii etnoculturale și-a dublat adepții, orientările radicale s-au făcut resimțite în toată Europa Centrală și Est. Familiile și comunitățile evreiești deveniseră din ce în ce mai îngrijorate cu privire la viitorul lor în regiunile amintite. Evreii din Cernăuți discutau despre posibilitatea sau imposibilitatea de a-și continua viața în noua conjunctură politică locală și zonală. Un important segment era purtător al valorilor central-europene, al codului cultural multiplu moștenit de la fosta monarhie. El reprezenta clasa de mijloc care, în pofida politicilor Reich-ului nazist și a unui antisemitism în creștere, aprecia Cernăuțiul ca fiind un oraș în care se putea trăi. Dincolo de nostalgiile unora, familia Elitei Olshtain avea să constate că vechiul habitat e pus în pericol.
Povestea de viață a Elitei Olshtain e impresionantă, emoționantă, autentică: reconstruiește un fragment dintr-o lume pentru care mult timp au contat valorile proprii; rememorează o societate în care dominante fuseseră comunicarea și apropierea de semeni dincolo de limbile materne și apartenențele religioase; descrie trecutul evreilor cernăuțeni din perspectiva celui ce s-a născut într-un mediu în care primaseră diversitatea opiniilor, dialogul, civismul și nu națiunea culturală ca definire sau autodefinire identitară. Pentru comunitățile ertnonaționale și pentru statele lor bazate mai ales pe Kulturnation-ul romantic, moștenitorii vechii lumi deveniseră atît dușmanii de rasă, cît și dușmanii de clasă.
Ce s-a întîmplat cu evreii Cernăuțiului? Mama Elitei Olshtain a fost deportată în Transnistria, iar tatăl a fost recrutat în Armata Roșie. Unul dintre părinți a suportat deciziile României lui Antonescu, Holocaustul împotriva evreilor; celălalt, devenise soldatul unui stat ale cărui limbă, cultură și politică îi erau complet străine. Drumul meandrat, supraviețuirea lor în fața ororilor petrecute dincolo Nistru și în timpul teribilului conflict armat de la Stalingrad reprezintă mărturii imposibil de ignorat atunci cînd vrem cu adevărat să înțelegem soarta evreilor din Bucovina. Paragrafele care prezintă nedorita despărțire a părinților și, în final, reîntregirea familiei, recrează universul inimaginabil al relațiilor interumane în timp de război. În acele pagini e omniprezentă o realitate ce pare desprinsă dintr-un film științifico-fantastic. Cît privește pămîntul aflat în centrul revendicărilor teritoriale, el reprezenta locul preferat al conflictelor dintre cele două puteri totalitare. Iată ce scrie autoarea despre reciproca urmărire, respectiv despre trecerea Bucovinei din mîinile Reich-ului nazist în cele ale Uniunii Sovietice:
În cele din urmă, germanii și vagoanele lor dispărură și rușii veniră în locul lor în propriile lor vagoane jerpelite. Bombardamentul continua încă și cineva zise, nemții ne bombardau orașul în timp ce îl părăseau și acum rușii ne bombardează în timp ce intră.
Tragedia familiei are o legătură nemijlocită cu situația evreului trăind în amintita regiune intens disputată. Memoriile vorbesc despre sentimentele unui copil care, avînd protecția bunicilor, a rezistat în fața neajunsurilor, nedreptăților, despărțirii de părinți, supraviețuind politicilor extremiste ale statelor implicate în război și în care evreii au fost cei dintîi excluși. România pierduse Bucovina de nord – unde e situat Cernăuțiul – în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, la fel cum pierduse nordul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena și Cadrilaterul prin Acordul de la Craiova. A fost vorba de o treime din teritoriul statului român. Într-un astfel de moment, anticomunismul și antisemitismul, asociate mitului iudeo-bolșevismului, au fost ingredientele ideologiei cucerind mediile intelectuale și pe acelea militare din România. Prin îndoctrinare, soldații români au fost convinși de amenințarea iudeo-bolșevică. Teama de URSS a fost asociată ideii că URSS-ul e controlat de evrei, respectiv că evreii reprezintă așa numita Coloană a 5-a din România. A fost un amalgam de idei, în care s-au regăsit naționalismul, religia, anticomunismul și antisemitismul (Grant T. Harward, Romania’s Holy War. Soldiers, Motivation and the Holocaust, Cornel University Press, 2021. Pentru înțelesul a ceea ce propaganda fascistă numise “război sfănt”, vezi și interviul din 28.09.2021 luat autorului cărții de Bianca Selheghi: https://pressone.ro/razboiul-sfant-dus-de-armata-romana-in-1941-a-fost-un-razboi-criminal).
Aceasta fusese atmosfera în care a pornit în iunie 1941 așa-numitul “război sfînt” împotriva URSS, precum și deportarea în Transnistria a unei mari părți a evreilor bucovineni. Între ei s-a aflat și mama Elitei Olshtain. În paralel cu deportările în lagăre sau gheto-uri și cu crimele soldaților români săvărșite în regiunile eliberate de sub sovietici, au avut loc și cîteva fapte memorabile în favoarea evreilor. Traian Popovici, primarul român al Cernăuțiului, a emis din proprie inițiativă autorizații de ședere în oraș, salvînd 20.000 din cei 50.000 de evrei din oraș. Intervenția edilului avea să fie socotită una dintre cele mai curajoase măsuri din timpul războiului, opusă regimului fascist al lui Ion Antonescu.
Istoricul Timothy Snyder e de părere că Europa de Est a fost centrul geografic, moral şi politic al crimelor în masă din secolul al XX-lea, identificîndu-l în Bielarus, Ucraina, Polonia, Lituania şi Letonia. Dacă, potrivit lui Marc Mazower, Europa a fost continentul întunericului (“the dark continent”) în secolul al XX-lea, atunci, pentru Timothy Snyder, Ucraina şi Bielarus au fost în inima acestui întuneric. Amintirile Elitei Olshtain despre ultima fază a războiului nu sînt diferite de observațiile și concluziile celor doi eminenți cercetători ai <secolului extremelor>:
Bombardamentele se opriră, iar soldații ruși umplură orașul. Furăm eliberați de nemți, dar oamenii nu păreau mulțumiți. Cu toții își aminteau de ruși de prima oară când ocupaseră orașul nostru și nu aveau încredere în ei. Străzile erau murdare și miroseau a varză murată și a hering. Uram mirosul. Tramvaiele funcționau din nou și mergeam adesea cu ele, dar vedeam doar câte un soldat rus vomitînd în colț după ce băuse prea mult. Multe femei tinere din clădirea noastră și din vecini se plîngeau că soldații le hărțuiau.
Era atmosfera care avea să pună capăt Cernăuțiului și Bucovinei de altădată, loc în care evreii avuseseră un rol cultural și civilizațional remarcabil. În povestea tristă, dar impresionantă a Olitei Olshtain, cititorul va descoperi amalgamul de fapte și întîmplări care au făcut posibilă supraviețuirea unui copil și a unei familii de evrei cernăuțeni în timpul Holocaustului. Sobele de teracotă ale copilăriei. Povestea unei fetițe dintr-un orășel numit Cernăuți e o carte-document ce rememorează realitățile tragice și care oricînd și oriunde trebuie citite și povestite. Excelenta traducere în limba română semnată de Dana Radler și publicată de Editura Hasefer merită întreaga atenție și apreciere a cititorului.
(Prefață la cartea Elitei Olshtain, Sobele de teracotă ale copilăriei. Povestea unei fetițe dintr-un orășel numit Cernăuți, Hasefer, București, 2021).
