Încă de la primele ore ale dimineţii, Piaţa Libertăţii a fost luată cu asalt de către militarii Brigăzii 18 Infanterie, care au sărbătorit Ziua Forţelor Terestre, patron spiritual al acestei zile fiind Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.
Atât în Timişoara cât şi în garnizoanele din ţară s-au desfăşurat ceremonii militare de omagiere a jertfelor înaintaşilor şi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor, precum şi adunări festive, simpozioane, evocări. Totodată au avut loc și expoziţii de carte şi foto, ziua porţilor deschise, competiţii sportive şi aplicativ militare.
În piaţa din faţa Garnizoanei Timişoara, au putut fi admirate machete de tancuri, blindate, tunuri, arme şi machete ale unor adăposturi. Tinerii au fost îndemnaţi să urmeze o carieră militară, o meserie ce le dă stabilitate, onoare, cinste şi demnitate, ceea ce le conferă un statut social special şi un loc de muncă onorant.
Mihaela Păunescu