5.1 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

Ziua Copilului, sărbătorită prin muzică la Timișoara. Cât de importantă este pentru micuții cu deficiențe

Ziua Copilului este sărbătorită prin muzică, în acest an, de către Fundația de Abilitare „Speranța”. Cu scopul promovării terapiei prin muzică, ce poate face minuni pentru copiii cu deficiențe, și nu numai, la Iulius Mall are loc un eveniment inedit, și anume o surpriză muzicală.

Prin urmare, micuții sunt așteptați sâmbătă, 4 iunie, între orele 11.00 – 13.00, să ia parte la un eveniment de promovare a terapiei prin muzică, dedicat lor. În cadrul atelierelor muzicale, copiii vor avea ocazia de a audia live muzică clasică, interpretată de un cvartet la vioară, violă, violoncel şi pian. Prichindeii vor putea interacţiona cu instrumentiştii, vor admira instrumentele de aproape şi vor cânta, în ritmul muzicii, la tobe, maracas, tamburine, trianglu, shakere şi clopoţei.

În paralel, vor fi derulate ateliere de lucru artistice şi creative, în care cei mici vor picta şi desena, realizând propriile instrumente muzicale, totul în acordurile cvartetului.

„Evenimentul creează oportunitate pentru toți cei implicați: copiii învață să se exprime pe sine prin intermediul artei, cu ajutorul culorilor, al sunetelor, al materialelor brute care capătă o formă în mânuțele lor, părinții au ocazia să întrezărească adevărata identitate a copilului lor, iar publicul interesat poate arunca o privire asupra specificului activităților de muzicoterapie și art-terapie desfășurate de Fundația de Abilitare ”Speranța”, transmit reprezentanții ONG-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :