Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit, în ultima perioadă, mai mult decât un simplu spațiu de lectură. E o bibliotecă modernă, poate cea mai modernă din țară, unde, pe lângă facilitățile obișnuite, se organizează o serie de evenimente, culturale, studențești, de afaceri, lansări de carte, seri de film, expoziții. În aceste condiții, nu e de mirare că studenții vin aici cu plăcere și în număr mare.
De Ziua Bibliotecarului, studenții s-au înghesuit să fie „bibliotecari pentru o zi”, și-au întâmpinat colegii cu bomboane și zâmbete și au văzut cu ochii lor ce înseamnă munca de bibliotecar. Li s-au alăturat și doi dintre prorectorii UPT, prof.univ.dr.ing. Daniel Dan și conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care și-au surprins studenții prin apariția la pultul de înregistrare la Bibliotecă.
Tot cu această ocazie, a fost lansat și Clubul „Prietenii Bibliotecii”, care reunește personalități din cele mai variate domenii, de la vedete ale muzicii (Maria Hojda, Horia Crișovan, Daniel Dorobanțu), până la oameni de cultură, de afaceri sau chiar sportivi de performanță, care susțin evenimentele organizate la Biblioteca UPT. Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996.
În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului și a Zilei Mondiale a Cărții la 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, în această zi, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe (San Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare. În această zi, în Spania, încă din Evul Mediu, fetele și femeile primesc flori, iar bărbații — cărți.