Zilele Filmului Brazilian la Biblioteca UPT Biblioteca Universității Politehnica Timișoara

157

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara organizează, în perioada 5-7 aprilie 2023, cea de-a V-a ediție a Zilelor Filmului Brazilian, în parteneriat cu Ambasada Republicii Federative a Braziliei în România. Evenimentul va prezenta o selecție de filme din diverse genuri, inclusiv documentar, drame și thrillere.

Proiecțiile vor avea loc în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT după următorul program:

5 aprilie / ora 15 – Lixo Extraordinario (Waste Land)
(2010; Documentar; 1h 39m)
„Lixo Extraordinario” este un documentar regizat de Vik Muniz care prezintă modalitatea de a crea lucrări de artă din materiale reciclabile obținute din cel mai mare depozit de deșeuri din lume, Jardim Gramacho, situat în afara Rio de Janeiro, Brazilia. În cadrul documentarului, arta este folosită ca un mod de conștientizare asupra problemelor deșeurilor și sărăciei în Brazilia.
Documentarul este o explorare profundă a intersecției dintre artă, sărăcie și probleme de mediu și o mărturie a puterii transformative a colaborării creative, care poate avea un impact puternic și pozitiv asupra comunităților și asupra mediului înconjurător.

5 aprilie / ora 18 – O outro lado da rua ( The Othe Side of the Street)
(Thriller, Drama; 2004; 1h 38m)
„O outro lado da rua”, în regia lui Marcos Berstein, urmărește povestea unei femei vârstnice, interpretată de Fernanda Montenegro, care își petrece zilele în casa ei, urmărind viața din cartierul ei cu ajutorul binoclului său. Viața ei ia o turnură neașteptată într-o zi, când devine martoră la o crimă și este nevoită să se implice în investigație, devenind o informatoare a poliție.

6 aprilie / ora 18 – O ano em que os meus pais de ferias ( The Year My Parents Vent on Vacation)

(Drama, 2006, 1h 50m)
Regizat de Cao Hamburger, filmul urmărește povestea lui Mauro, un băiat de 12 ani, care este lăsat în grija bunicului său în timp ce părinții săi fug de persecuția politică din Brazilia anului 1970. Filmul este o dramă emoționantă despre dragoste, familie, curaj și solidaritate, fiind totodată o evocare frumoasă a unei perioade istorice importante din Brazilia.

7 aprilie / ora 18 – O ceiro do ralo (Drained)
(2007, Thriller, 1h 52m)
Filmul, regizat de Heitor Dhalia, urmărește povestea lui Lourenço, un bărbat innebunit după bogăție și obiecte de valoare. Toate se schimbă dramatic atunci când Lourenço dezvoltă o atracție puternică pentru o chelneriță din zona lui, acesta dezvoltând o obsesie pentru aceasta. În urma fixației lui asupra chelneriței și a dorenței de a o controla, Lourenço ajunge să sufere consecințele propriilor acțiuni, care îl vor ruina.
Filmele sunt subtitrate în limba engleză.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.