După mai bine de o jumătate de an, timp în care a fost salvat şi îngrijit de membrii Asociaţiei „Peregrinus”, vulturul „Zeus” a fost redat sălbăticiei, duminică, la Orşova. Acţiunea, deşi costisitoare, a fost făcută doar din banii de buzunar ai membrilor asociaţiei, fără sprijinul vreunui ONG beneficiar de finanţări pe programe speciale.
Vulturul a fost găsit spre finele anului trecut în Dobrogea. Era slăbit şi la un pas de moarte, pentru că nu-şi găsise nimic de mâncare. A ajuns pe mâinile medicului veterinar Paul Tirana din Bucureşti, membru al Asociaţiei „Peregrinus”, care l-a stabilizat apoi i l-a dat în grijă lui Dorin Cărăbeţ, la Deva.
Biologul devean i-a amenajat o volieră foarte mare, în care să se poată mişca astfel încât să nu-şi piardă condiţia fizică, l-a tratat şi l-a hrănit vreme de mai bine de patru luni.
„E vorba de un exemplar care nu a ajuns încă la maturitate şi, probabil, din cauza asta a ajuns în situaţia de a rămâne fără hrană. Doar în zilele geroase am fost nevoit să-l pun într-un subsol, ca să nu-i degere aripile, dar au fost puţine zilele de felul ăsta. A fost un efort destul de mare, făcut doar de noi, pe banii noştri. Ca să-şi revină, a fost nevoie de un kilogram de carne pe zi pentru el. Să nu mai zic de tratamente, cheltuielile cu drumul la Bucureşti şi, apoi, la Orşova. 400 de lei a costat doar închirierea unei dubiţe cu care să-l putem duce în condiţii bune până la locul eliberării”, spune Dorin Cărăbeţ.
O despărţire dificilă
„Vulturul pleşuv sur este o pasăre destul de sociabilă. Eu am încercat însă să nu mă apropii foarte tare de el, pentru că ştiam că va veni şi momentul în care el va trebui să se reîntoarcă în natură, pentru că acolo este locul lui. Nu i-am pus niciun fel de chip şi niciun inel, pentru că am vrut să evit şi acel risc de 1 la sută ca el să păţească ceva din cauza inelului. Când am ajuns lângă Orşova, într-o parcare, pe malul Dunării, nici n-a vrut să iasă din dubă. Apoi s-a speriat de nişte maşini şi a zburat”, povesteşte Dorin Cărăbeţ.
Biologul din Deva menţionează că, în România, specia de vultur „Gyps Fulvus” nu mai există. Ea a fost exterminată de o campanie criminală ce a avut loc la noi în ţară, între 1950 şi 1960. Atunci pădurile au fost împânzite de bucăţi de carne cu strcnină puse de pădurari pentru a otrăvi lupii. Nu s-au gândit însă că vulturii ori sunt primii la carne şi mor, ori se hrănesc cu leşurile lupilor şi au aceeaşi soartă.
Citeste continuarea pe glasul-hd.ro