Zeci de mii de timișoreni, așteptați la Catedrala Metropolitană, de Înviere

108

Jandarmii estimează că, la slujba religioasă din noaptea de Înviere, la Catedrala Mitropolitană ar putea participa până la 20.000 de oameni. Pentru a nu avea loc incidente, acestora li se recomandă să respecte restricțiile în vigoare.

„Estimăm prezența unui public numeros, din care la catedrala noastră mitropolitană, din Timișoara, poate un public de 15.000-20.000 de persoane, chiar la momentul de vârf, în jurul orei 24. Ca atare, dispozitivul nostru va fi pe întreaga noapte și ziua următoare, cu ocazia slujbelor de Sfintele Paști, care vor fi în bisericile ortodoxe, cele greco-catolice și cele sârbești”, a declarat comandantul Jandarmeriei Timiș, Nicolae Slev.

Patriarhia a făcut unele recomandări legate de felul în care se vor desfășura slujbele religioase în această perioadă. Astfel, fiecare unitate de cult va pregăti voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a slujbelor. Vor fi marcate locurile în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele privind distanțarea fizică. Oamenii sunt rugați, de asemenea, să meargă la slujbe la bisericile din zonele în care locuiesc.
Programul slujbelor:

Vineri, 30 aprilie

ora 15,30 – Vecernia (Punerea în mormânt a Domnului Iisus Hristos)

ora 18 – Denia Prohodului Domnului

Sâmbătă, 1 mai

ora 7,30 – Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare

ora 24 – Slujba Învierii Domnului

Duminică, 2 mai

ora 9,30 – Sfânta Liturghie arhierească

ora 17 – A doua Înviere urmată de Concertul Corului Catedralei Mitropolitane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.