Zeci de migranți au fost capturați la vama Nădlac II. Aceștia încercau să ajungă în Ungaria ascunși într-un TIR și într-un micrbuz.
”În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat douăzeci și cinci de cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Siria, Iran și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar şi un microbuz. Şoferii mijloacelor de transport, care i-au sprijinit pe cetăţenii străini în activitatea infracţională, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi”, aflăm de la Poliția de Frontieră.
Primul grup a fost descoperit în remorca unui TIR condus de un român. Acesta transporta piese auto, iar destinația era Anglia. Cel de-al doilea grup a fost găsit în interiorul unui microbuz cu numere cehești, condus tot de un român. Într-un compartiment special amenajat, între bancheta din spate și partea din față a compartimentului marfă, au fost descoperiţi ascunşi patru cetăţeni turci.