1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Zeci de mașini ridicate, după ce au blocat circulația mijloacelor de transport în comun

Zeci de mașini au fost ridicate, în ultimele două săptămâni, pentru că au blocat cirrculația mijloacelor de transport în comun. De asemenea, aproape 140 de șoferi au fost amendați pentru că au parcat în calea tramvaielor, autobuzelor, troleibuzelor sau microbuzelor școlare.
”De la începutul acestui an au fost ridicate un număr de 28 autovehicule care încălcau legislația și încurcau circulația altor mijloace de transport, tramvaie, troleibuze, autobuze, microbuze școlare, în stațiile STPT, din zone precum Sever Bocu, G. Dima, T. Grozăvescu, Consiliul Europei, Circumvalațiunii, C. Aradului, fiind aplicate totodată și un număr de 137 sancțiuni pentru astfel de fapte”, a transmis Poliția Locală.
În această perioadă, polițiștii locali au constatat că cel mai frecvent au fost încălcate prevederile legale referitoare la oprirea sau staționarea în stațiile mijloacelor de transport în comun, dar au fost și cazuri în care unii conducători auto au blocat traficul tramvaielor. Spre exemplu, polițiștii locali au aplicat amenda maximă unui șofer care și-a parcat autovehiculul mult prea aproape de liniile de tramvai din zona Traian, pe str. Ștefan cel Mare, punând în dificultate circulația tramvaiului. Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiștii locali, conducătorul auto a fost identificat, iar circulația mijlocului de transport, reluată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :