Poliţiştii şi autorităţile sanitar-veterinare din Arad au început o anchetă după ce pe terenuri agricole din judeţ au fost descoperite zeci de căprioare şi alte animale sălbatice moarte, posibil otrăvite cu substanţe pentru combaterea rozătoarelor, conform agerpres.ro
„Este vorba de peste 30 de căpriori, iepuri, cocoşi şi coţofane. Suspiciunea este de intoxicare cu substanţe de deratizare care au fost amplasate greşit, nu se ştie dacă de firma autorizată sau de proprietarul terenurilor. Căprioarele au fost duse la laboratorul din Timişoara pentru a analize toxicologice, urmând a obţine buletinul de analize, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare. Dacă se confirmă, înseamnă că la adresa proprietarului terenului se va deschide, de către poliţişti, dosar penal şi va suporta pagubele existente”, a declarat directorul adjunct al DSVSA Arad, Cristian Gornic.
Cadavrele au fost descoperite de administratorul fondului de vânătoare care cuprinde localităţile Peregu Mare, Nădlac, Şeitin şi Semlac.