Zeci de amenzi pentru cei care își lasă fațadele în voia timpului

305
Polițiștii locali continuă să aplice zeci de sancțiuni proprietarilor de clădiri ale căror fațade nu sunt îngrijite. Mii de imobile din Timișoara au nevoie ugentă de reabilitare, ele fiind lăsate pradă timpului și intemperiilor de mulți ani.
În ultimele 60 de zile, agenții Poliției Locale au amendat 85 de proprietari.
”În ultimele două luni polițiștii locali au aplicat un număr de 85 sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.000 lei, conform HCL 371/2007 modificată pentru neîntreținerea imobilelor deținute sau folosite sub orice formă, în zone precum Calea Torontalului, Calea Dorobanților, Bdul General Dragalina, Str. M. Kogălniceanu, Ștefan cel Mare, Piețele Victoriei, Traian, Băcescu, Bdul Regele Carol I și Str. Mărășești”, aflăm de la polițiști.
Poliția Locală atrage atenția proprietarilor de clădiri că au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora. De la începutul acestui an au fost aplicate pe această linie un număr de 160 sancțiuni contravenționale, acestea fiind cuprinse între 500 și 1000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.