-0.9 C
Timișoara
sâmbătă 11 ianuarie 2025

Zece paturi ATI pentru Spitalul Județean Timișoara

Autoritățile județene se pregătesc de scenario nu prea roz în privința evoluției crizei de coronavirus. Pentru a face față unui eventual număr mare de pacienți în stare garvă, CJ Timiș cumpără 10 paturi de ATI pentru Spitalul Județean Timișoara.

”Nu mai putem aștepta! E momentul pentru acțiune! În contextul crizei epidemiologice pe care o traversăm, CJ Timiș a decis să aloce 3,5 milioane de lei, printr-o rectificare bugetară, pentru cumpărarea a 10 paturi de ATI, cele mai performante de pe piață, cu toate echipamentele necesare asociate, inclusiv ventilatoare mecanice, absolut necesare în această perioadă.

De altfel, în prezent, din cele 58 de paturi existente în Clinica de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara, doar 32 pot asigura servicii complete pentru pacienții în stare critică, iar gradul de ocupare e în permanență de 100%.

Consider că e o investiție foarte importantă, pentru că întreaga țară se confruntă cu un număr total insuficient de paturi în secțiile de ATI”, a transmis Călin Dobra, președintele Consiliului Județen Timiș.

Vă amintim că unul dintre cele 13 decese provocate de COVID-19 pe teritoriul României a survenit în Spitalul de Boli de Infecțioase Timișoara, fiind vorba de o femeie din Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Colectarea brazilor de Crăciun în Dumbrăvița

Brazii de Crăciun de pe raza comunei vor fi colectați gratuit în perioada 13 - 24 ianuarie din fața locuințelor. Retim, societatea de salubrizare, va...

Autorizările comerciale și de construire din Timișoara sunt procesate exclusiv online, din 13 ianuarie

Primăria Municipiului Timișoara digitalizează procesul de autorizare pentru activități comerciale și construcții. Astfel, din 13 ianuarie 2025, toate solicitările privind autorizarea activităților comerciale și...

Citește și :