Zece copii au primit gratuit şansa de a auzi, la Timişoara

477
implant cohlear

Medicii de la Spitalul Municipal Timişoara reuşesc să facă minuni pentru micuţii care se nasc surzi. Asta pentru că în unitatea medicală funcţionează singurul centru din vestul ţării în care se realizează intervenţii de implant cohlear.

O astfel de proteză costă aproximativ 25.000 de euro, însă toţi banii sunt decontaţi de Ministerul Sănătăţii. Doar în anul care tocmai a trecut, zece micuţi au fost operaţi la Timişoara şi au primit o şansă de a auzi.

Potrivit medicilor timişoreni, este foarte important ca părinţii să se adreseze doctorilor imediat ce observă că micuţul lor nu aude. Dacă implantul cohlear este realizat la vârste cât mai fragede şi şansele de reuşită sunt mai mari.

“Înainte de a fi deschis centrul în care se pot realiza implanturi cohleare la Spitalul Municipal Timişoara, foarte mulţi se implantau la Viena sau Szeged. Un implant cohlear costă 25.000 euro, dar toate costurile sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii. Ca un element de noutate, din acest an, ministerul a decis că un pacient poate beneficia chiar şi de două implanturi cohleare gratuite, nu doar de unul”, a declarat Mărioara Poenaru, şeful Clinicii ORL din cadrul Spitalului Municipal Timişoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.