Operatorul aerian naţional TAROM a decis să amâne lansarea cursei pe ruta Timişoara – Chişinău, planificată pentru 2 iulie, având în vedere solicitările reduse în această perioadă, informează TAROM.
Lansarea cursei va avea loc cel mai probabil în toamna acestui an, precizează sursa citată.
„Ne exprimăm aprecierea faţă de partenerii noştri de la Aeroportul Internaţional Chişinău şi îi asigurăm de întreg sprijinul nostru pentru reluarea cu celeritate a rutei Chişinău-Timişoara-Chişinău, programată iniţial pentru data de 2 iulie a.c. Pasagerii TAROM care au achiziţionat bilete pe această rută vor ajunge la destinaţie cu zborurile companiei, via Bucureşti, sau pot opta pentru rambursarea totală”, se mai arată în comunicatul TAROM.
Conform Agerpres, TAROM operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave, dintre care două aeronave sunt model Boeing 737-800 Next Generation, recent achiziţionate.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
sursa: capital.ro