Zăpada vine cu amenzi, la Timișoara. Cui se împart sancțiuni de până la 2500 de lei!

167

Ninsoarea abundentă care a acoperit Timișoara i-a scos la treabă și pe polițiștii locali din Timișoara. Nu la treabă propriu-zis, ci la împărțit somații și avertismente tuturor proprietarilor de imobile sau administratorilor de unități comerciale care nu și-au curățat zăpada de pe trotuarele din fața spațiilor pe care le dețin.

”Astfel, în ultimele două zile au fost înmânate un număr de 155 de somații în special societăților care nu au curățat zăpada din fața unităților în care desfășoară activități din mai multe zone printre care str. Mărășești, Alba Iulia, Aleea Studenților, str. Horia, Coriolan Brediceanu, Daliei etc. Poliția Locală continuă acțiunile pe această linie, urmând ca, în cazul în care cei somați nu se conformează, să fie aplicate sancțiuni.”, transmit polițiștii locali Timișoara.

Potrivit HCL 371/2007 modificată, atât persoanele fizice cât și persoanele juridice au obligația de a asigura îndepărtarea zăpezii și a gheții, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor pe care le dețin sub orice formă. Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația auto, parcarea și scurgerea apei în sistemul de canalizare. De asemenea, în cazul țurțurilor și zăpezii depuse pe acoperișuri, proprietarii au obligația de a lua măsuri de îndepărtare a acestora, dar și să presare nisip, rumeguș ori alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor, în cazul formării de polei.

În caz de neconformare, sancțiunile prevăzute pentru persoanele fizice sunt între 500 și 1000 lei, iar pentru persoanele juridice între 1500 și 2500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.