Zâmbete și multă veselie la Timișoara, de 1 iunie! Parcul Copiilor a fost neîncăpător! GALERIE FOTO-VIDEO

958

1 Iunie – Ziua Copilului. Ziua celor mici, dar şi a celor mari, care, în adâncul sufletului lor, încă se mai simt copii.

Timișoara a sărbătorit așa cum se cuvine această zi, atât de importantă pentru prichindei, dar și pentru părinții acestora.

Parcul Copiilor a fost, ca în fiecare an, punctul de atracție pentru cei mici. Animat de zâmbetele și strigătele de bucurie ale copiilor, parcul a fost aproape neîncăpător încă de la primele ore ale zilei.

Copiii, unii veniți singuri, alţii insoțiți de bunici sau de părinţi, au profitat cu entuziasm de jocurile copilăriei, s-au dat pe linghişpir, pe topogan, au plutit cu luntrea pe apă, s-au căţărat prin copaci, au vizionat reprezentații de teatru cu marionete şi păpuşi și, pe deaupra, au avut ocazia să își devolte abilitățile artistice, prin realizarea picturilor pe vase de lut. Din Parcul Copiilor nu au lipsit nici activitățile sportive, așa că princhindeii au putut să patineze și să se caţere pe frânghii. De asemenea, au fost martorii unor demonstrații puse la dispoziție de polițiști, pompieri și de câinii SALVO.

1 iunie s-a dovedit a fi ziua tuturor, întrucât cei mari au dat în mintea copiilor, iar cei mici s-au văzut pentru o clipă adolescenți, datorită activităților cu scop educativ la care au participat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.