Graffeul YCRE, cunoscut în toată Tmișoara, a fost prins, miercuri dimineața, de polițiștii locali în timp ce spraya semnătura lui clasică pe o clădire de pe bulevardul Gheorghe Lazăr.
”M. Răzvan, de 27 de ani, din Lupeni, jud. Hunedoara, care desena cu spray-ul tip graffiti pe pereții unei clădiri din zonă. Cel în cauză se autointitulează ”Ycre”, fiind un cunoscut în rândul grafferilor, dar și în rândul polițiștilor locali care l-au mai surprins și sancționat de șase ori în ultimii ani pentru astfel de fapte”, au transmit polițiștii.
Tânărul a fost sancționat și de această dată cu amenda maximă de 2.500 de lei, fiind informată Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din cadrul Primăriei Timișoara, care trebuie să ia măsurile legale de a-i imputa contravaloarea refacerii fațadei deteriorate.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că înscrierea sau aplicarea pe ziduri, pe fațadele imobilelor proprietate publică sau privată, pe monumente istorice și de arhitectură sau pe orice alt tip de construcții a inscripțiilor neautorizate, prin utilizarea de vopsele, spray-uri și alte asemenea materiale care murdăresc sau produc deteriorarea ori distrugerea bunurilor în cauză, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei, cei depistați riscând și fie trași la răspundere și cu privire la eventualele măsuri de curățare sau refacere a fațadelor.