Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, va putea fi vizitată în Timișoara în perioada 31 mai – 24 iunie 2018 la Muzeul de Artă. Vernisajul va avea loc pe data de 30 mai, la ora 18.
Evenimentul de la Timișoara este organizat de Fundația EIDOS în parteneriat cu Fundatia HAȚEGAN și Muzeul de Artă, Consiliul Județean, Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest. Aceasta face parte din expoziția anuală internațională World Press Photo, itinerantă în întreaga lume. Timp de un an expoziția ajunge să fie montată în peste 100 de spații din peste 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediție. Prin parteneriatul cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, după București, expoziția este deschisă publicului în Timișoara (31 mai – 24 iunie) și, în premieră, Cluj-Napoca ( 29 iunie – 22 iulie).
„Credem că educația vizuală este extrem de importantă într-o lume a știrilor false și a surselor îndoielnice de informație, de aceea încercăm din 2009 să aducem expoziția World Press Photo în fața unui public cât mai numeros în România. Ne bucurăm să fim pentru al doilea an consecutiv în Timișoara” a declarat Cristian Movilă, fondator Eidos Foundation, reprezentantat World Press Photo în România.
„După succesul primei ediții a World Press Photo la Timișoara ne bucurăm că și în acest an avem posibilitatea de a aduce această expoziție internațională la Timișoara. Credem că publicul timișorean dorește și apreciază astfel de evenimente culturale cu valențe internaționale. De asemenea, în considerarea titlului de Capitală Culturală Europeană, noi credem că este necesar să punem din timp Timișoara pe harta lumii, integrând-o în circuite internaționale, cu renume și notorietate, pregătind astfel terenul pentru un an 2021 când vom putea cu toții culege roadele. Îi așteptăm și în acest an pe timișoreni în număr cât mai mare să treacă pragul expoziției.”.” declară Ioana Hațegan, Președinte Fundației Hațegan.
În 2018, competiția a ajuns la ediția numărul 61 și a reunit înscrieri din toată lumea: 5034 de fotografi din 125 de țări au trimis 73.044 de imagini. Juriul a oferit premii în 8 categorii către 42 de fotografi din 22 de țări.
Mai multe detalii despre lista evenimentelor puteți găsi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/