Simona Halep a ratat, din nou, șansa de a fi prima din lume. Ca și în finala de la Roland Garros, machidoanca a câștigat primul set, dar le-a cedat pe următoarele două. Atunci, Ostapenko, plantată, prin acel succes, pe harta jucătoarelor de top. Acum, Konta.
De fiecare dată, ceva apare și blochează drumul constănțencei (care de luni va deveni jucătoarea actuală cu cele mai multe săptămâni consecutive în Top 10!) spre ultimul nivel. La 26 de ani, pe care îi va împlini la 27 septembrie, Simona trebuie să facă și acești ultimi pași. Câștigarea unui turneu de Grand Slam și locul 1 WTA.
E vremea, Simona.
***
Lăsând la o parte amărăciunea înfrângerii, și neavând vreo legătură cu asta, să remarcăm că nici Wimbledonul nu mai e ce-a fost.
Fazele de neam prost cu Ilie Năstase ”wanted”, ca-n filmele Vestului Sălbatic sau de parcă primul lider mondial din istoria tenisului masculin a ajuns un criminal de rând, dovedesc, o dată în plus, cât de perverși și ipocriți pot fi uneori occidentalii.
A fost de ajuns o ieșire a lui ”Nasty” la adresa uneia din Lumea Bună, chiar Konta care acum a bătut-o pe Simona, plus superba metaforă a ciocolatei cu lapte, la adresa unei din Lumea Încă și mai Bună, că sistemul de izolare s-a pus în funcțiune. Corectitudinea politică împinsă la extrem naște monștri, și ei sunt printre noi.
Iarba londoneză arată acum ca pe Ghencea, în urmă cu vreo 15 ani. Semn că englezii își pierd până și aici tradiția.
Iar de țipătul de femeie isterică, ce nu ajunge la orgasm, răsunând din tribune chiar când Halep se pregătea să dea lovitura propriei înfrângeri, ne arată cât de jos a ajuns societatea. Publicul din ”sportul alb” fiind, poate, cel mai elevat, dintre toate sporturile.
Nu e chiar asa…