Weekend plin de evenimente la Iulius Mall. Iată programul!

319

Sărbătorile Pascale se apropie, iar căutarea celor mai potrivite cadouri pentru cei dragi a început. Daruri deosebite, pentru toate gusturile, pot fi alese la Târgul IM Pascal, organizat de vineri până duminică inclusiv, la Iulius Mall. Peste 40 de expozanţi au pregătit decorațiuni, bijuterii, creații handmade, dulciuri, aranjamente florale, produse cosmetice și multe altele, care se pot transforma în surpriza perfectă, adusă de Iepuraș. Târgul se desfășoară la parterul și demisolul mall-ului.

Clienţii Iulius Mall care doresc să facă o faptă bună de Paşte, sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică, pe culoarul de lângă hipermarketul Auchan. Aici, în intervalul orar 10.00 – 22.00, membrii Leo Club Timișoara vor colecta alimente neperisabile, care vor fi dăruite caselor de copii și centrelor pentru persoane vârstnice din județ.

Cu ocazia primei ediții a „Zilei Tinerilor Timișoarei”, Iulius Mall găzduiește o suită de momente artistice, susținute de elevi. Sâmbătă, de la ora 13.00,  pe scena amplasată la demisol vor evolua corurile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”. Duminică, de la aceeaşi oră, este rândul tinerilor instrumentiști și dansatori să își demonstreze talentul în fața publicului.

Sâmbătă seara, clienţii Iulius Mall sunt invitaţi la concertul extraordinar oferit de Filarmonica „Banatul”. De la ora 18.00, în zona Atrium, vor răsuna cele mai cunoscute şi frumoase acorduri dedicate primăverii.

Duminică, de la ora 12.00, prichindeii sunt aşteptaţi în food court, unde debutează seria spectacolelor de teatru de păpuși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.