Weekend cu restricții pe drumul de Coșava și alte șosele din Timiș!

193

Șoferii care vor să plece la drum prin județul Timiș, în acest sfârșit de săptămână se vor lovi de restricții de circulație pe mai multe drumuri naționale. Pe drumul care leagă Timișoara de Deva se muncește, în continuare, în zona de deal – Coșava și Coșevița – unde gropile răsar ca după ploaie.

”Sâmbătă, pe câteva drumuri naționale din vest se vor desfășura diverse lucrări, fapt care impune și restricții de circulație. Se vor efectua, în continuare, reparații pe DN 68A Coșava – Coșevița, în jud. Timiș, și pe DN 7, la Pasaj Păuliș, jud. Arad, pentru remedierea rosturilor de dilatație.

Pe varianta de ocolire Timișoara, se vor desfășura și mâine lucrări la marcajele rutiere, iar pe DN 6, lucrări similare la marcaje vor avea loc și sâmbătă și duminică, pe sectorul Sadova Veche – Teregova, jud. Caraș – Severin”, transmite DRDP Timișoara.

Toată vara, pe DN68A, s-a muncit din greu pentru nivelarea asfaltului, dar lucrările sunt de mmulte ori în zadar, pentru că acesta este singurul traseu pe care pot circula mașinile de mare tonaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.