WC-ul din curte ar putea să aducă posesorilor 200 de euro. Guvernului i se cere demararea programului „Prima baie”

1215

Inițiatoarea legii antifumat din România, deputatul PSD de Cluj Aurelia Cristea le cere guvernanților să ofere suma de 200 de euro celor care nu au grupul sanitar în casă ci în curte. În plin an electoral, parlamentarul cere să fie instituit și apoi demarat programul „Prima baie”. Ea își motivează inițiativa prin faptul că statistici îngrijorătoare ar putea fi schimbate adică se vor îmbunătăți igiena corporală, spălatul pe dinți ori cea personală.

Aurelia Cristea s-a adresat cu această inițiativă primului ministru al României, Dacian Cioloș. Este vizat în general mediul rural unde situația nu este deloc încurajatoare, dimpotrivă.

Aurelia Cristea consideră că suma de 200 de euro propusă de ea poate asigura achiziționarea bunurilor necesare care astfel, pot asigura crearea unei băi funcționale. Deputatul propune și soluția emiterii de vouchere care să fie oferite familiilor care au nevoie de o baie funcțională cu grup sanitar în casă, cu precizarea strictă a produselor ce pot fi achiziționate. Valabilitatea lor ar urma să fie de maxim un an. Nu se precizează dacă această durată începe de la data emiterii sau oferirii voucherelor celor ce le vor solicita. Dacă după un an acești bani nu sunt folosiți, atunci ele vor fi returnate.

Este important de reținut că beneficiarii sumei de 200 de euro nu pot fi decât cei care au apă curentă în locuințe. În doar 45% din gospodăriile din România există apă curentă în locuinţă şi doar în 28% din gospodării există un grup sanitar în interiorul locuinţei.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de deputatul PSD, în condiţiile în care Guvernul României a lansat un întreg set de măsuri incluse în Pachetul Integrat pentru Combaterea Sărăciei, un astfel de program ar contribui la creşterea nivelului de trai, gradului de sănătate şi indicilor privind igiena în mediul rural.

4 COMENTARII

  1. Alo! tanti Aurelia Cristea, cu 200 de Euro NU poti face o baie functionala in casa, care sa fie si igienica pentru gospodarie.
    Iti trebuie cel putin 1500 de Euro de grup sanitar functionabil cu 1 vas WC, 1 chiuveta, 1 vana de tabla (aia e mai ieftina decat dusul), plus accesoriile si fitingurile, plus un minim de tanc septic bi- sau tri-cameral functionabil este cam 1500 Euro.
    200 de euro este campanie electorala fara rezultate ulterioare. Adica le iei vasul WC+chiuveta cu fitingurile minime si le pui o teava in curte unde se va scurge mizeria si tot cacatul.
    om fi noi tarani, dar de calculat tot stim sa calculam.

  2. Combaterea saraciei se face in primul rand prin educatie BUNA, nu proasta.
    In loc de orele de religie din scoli, mai bine i-ati invata sa gandeasca, sa intealaga si sa aplice ce citesc, ore de profilaxie, ore de lucru manual, ore de gopodarie si cum poti sa-ti faci confortul singur.

  3. si ati asigura oricarui copil, oriunde ar fi el, si eventual si parintilor lui, conditii ca sa invete asa incat sa poata gandi si descurca si singur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.