Eliberarea condiționată a afaceristului Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, decisă în urmă cu câteva zile de către Judecătoria Brăila, a readus în discuție faptul că unul dintre foștii parteneri de afaceri ai milionarului pus în libertate, timișeanul Frunză Ewald, 65 de ani, din Șandra, se ascunde de peste 10 ani, fiind căutat și în prezent de polițiști pentru a fi băgat la închisoare, după o condamnare cu cântec primită într-un dosar în care a fost băgat în față chiar de patronul Realitatea TV. Degeaba s-a plâns Frunză Ewald că este victima unei erori judiciare, în condițiile în care nu ar fi decât țapul ispășitor al unei unei țepe trase unui cetățean german de către escrocul Maricel Păcurariu, că instanța nu a luat în considerare argumentele acestuia și l-a condamnat la nu mai puțin de 12 ani de închisoare.
În 2014, Tribunalul Timiș admite cererea lui Ewald de aplicare a legii mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 286/2009, și reduce pedepasa de 12 ani de închisoare, primită pentru infracțiunea de înșelăciune, la doar 5 ani. Chiar și în aceste condiții, Frunză Ewald nu s-a predat autorităților pentru executarea pedepsei, ci continuă să facă cereri prin intermediul avocatului său, Doru Julean, în speranța că, până la urmă, i se va face dreptate, nevinovăția sa va fi demonstrată, iar CEDO va obliga statul român la plata unor despăgubiri record.
„Rechizitoriul este lovit de nulitate, întrucât este bazat pe mărturii mincinoase!”, protestează Ewald într-un memoriu adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat revizuirea sentinței de 12 ani închisoare, însă toate probele invocate în apărarea sa au fost ignorate. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care, în acea perioadă, Maricel Păcuraru era unul dintre favorizații Guvernării Boc, firmele sale câștigand licitații importante, de milioane de euro, la toate instituțiile importante ale statului, începând cu Senatul și Camera Deputaților și terminând cu IGPR, ARR și chiar Nuclear Electrica.
Rechizitoriu marca „procuror Lucian Papici”
Conform rechizitoriului întocmit de procurorul Lucian Papici, în vremea când activa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ewald Frunză ar fi păcălit un om de afaceri german să-i plătească în avans suma de 200.000 USD, pentru o marfă promisă, după care ar fi schimbat banii dintr-un cont în altul, neonorând tranzacția.
În condițiile în care Frunză era un simplu acționar minoritar al firmei Dialto SRL, implicată în această afacere, nu era administrator și, în consecință, nu avea drept de semnătură în bancă, la BCR Galați, unde au ajuns cei 200.000 USD, era greu de crezut că acesta poate reuși să mute banii dintr-un cont în altul și apoi să dispară cu toată suma. Totuși, procurorul a reținut în rechizitoriu vinovăția timișoreanului, deși suma ajunsese la firma lui Maricel Păcuraru, iar drept de semnătură în bancă avea doar acesta și cumnatul său. Astfel, prin rechizitoriul nr. 703, din 23 iulie 2001, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, procurorul Lucian Papici l-a trimis în judecată pe Ewald Frunză, sub acuzația de înșelăciune.
Conform datelor din actul de acuzare, Frunză a fost asociat la SC Dialto Center SRL, înființată în 1999, în Galați, alături de Iulian Ditcov, cumnatul afaceristului Maricel Păcuraru, Alexandru Dan-Georgescu și Franz Paschschwoll. În septembrie 1999, Ditcov și Georgescu și-au cesionat părțile sociale, astfel încât Franz Paschschwoll a devenit acționar majoritar, cu 70%, iar Frunza minoritar, cu 30%. Administrator al societății a rămas însă același Iulian Ditcov, iar firma și-a schimbat denumirea din Dialto Center SRL, în Dialto Center Romano-Austriaca SRL. Ewald Frunză a fost mandatat de Iulian Ditcov, prin procură, să poată încheia afaceri în numele firmei, profitând de faptul că Frunză, deși avea ca studii doar opt clase primare, vorbea fluent germana și putea fi de folos în contactarea unor afaceriști nemți.
Așa se face că, în 2000, Frunză a declanșat negocieri cu un cetățean german interesat să achiziționeze câteva mii de capete de taurine din România. În calitate de reprezentant al firmei Dialto, Ewald Frunză a semnat un contract cu germanul, care s-a obligat să deschidă un acreditiv la BCR Galați, în valoare de 250.000 USD. Anchetatorul mai spune că Frunză l-ar fi „constrâns” pe german să plătească în avans 200.000 USD, pe motiv că nu poate livra taurinele fără acești bani și că neamțul n-ar fi avut încotro, deoarece avea o navă în Portul Constanța a cărei staționare îl costase deja 30.000 USD.
„A doua zi după depunerea sumei de 200.000 USD în contul Dialto Center Romano-Austriaca SRL, respectiv în 12.04.2000, suma a fost transferată de inculpatul Frunză într-un alt cont și folosită pentru diverse plăți, altele decât pentru plata unor furnizori de animale, fapt care dovedește reaua-credință a inculpatului și intenția sa ilicită de înșelare a partenerului german”, a acuzat procurorul Lucian Papici.
Concluzia sa a fost că „după intrarea banilor în cont, inculpatul a deturnat suma de la destinația sa precisă, folosind-o în alte scopuri decât cumpărarea de animale pe care să le livreze partenerului german”. Paradoxal, din extrasul de cont reieșea că din contul firmei Dialto fuseseră efectuate mai multe plăți către firme ale afaceristului Maricel Păcuraru, administrată de cumnatul său, însă acest lucru nu a atras atenția anchetatorului, care a ridicat extrasul de cont la rangul de regină a probelor.
12 ani de închisoare, pe vorbe
Deși a susținut în mod constant că nu a avut drept de semnătură în contul firmei Dialto, deschis la BCR Galați, Ewald Frunză a fost condamnat, în 2006, de către Tribunalul Timiș, la nu mai puțin de 12 ani de închisoare. Instanța n-a ținut cont de faptul că timișoreanul avea doar opt clase, că nu avusese niciodată birou și telefoane și că Iulian Ditcov, cumnatul afaceristului Maricel Pacuraru, cel cu drept de semnătură, mutase banii dintr-un cont în altul, după cum singur a recunoscut la proces.
„Va înlătura apărarea în sensul că, și dacă s-a săvârșit o faptă penală, nu a fost săvârșită de inculpat, deoarece doar Ditcov Iulian avea specimenul de semnătură în bancă, rezultând din probele administrate care a fost parcursul sumei de 200.000 dolari”, au menționat judecătorii în motivarea senținței de condamnare. Deși pare incredibil, instanța a folosit pentru trimiterea lui Frunză după gratii chiar marturia lui Ditcov, cumnatul lui Pacuraru, care a declarat, în calitate de martor, că îl mandatase pe Frunză ca administrator în locul lui și că a scos banii din cont la cererea verbală a acestuia. Curtea de Apel Timișoara a respins apelul inculpatului, deși la dosar a fost depusă o adresă din partea BCR Galați, în care s-a precizat că Ewald Frunză nu a avut drept de semnătură în bancă.
„Vă informăm că nu figurați pe specimenul de semnătură depus de societatea SC Dialto Center Romano-Austriaca SRL, prin urmare nu ați putut face operațiuni în conturile acestei societăți, atât în lei, cât și în valută”, au confirmat oficialii băncii. Fără să se refere la această probă depusă în apărarea inculpatului, instanța a respins apelul, menționând de mai multe ori că Ewald Frunză a intrat în posesia sumei de 200.000 USD – la care, legal, nu putea să ajungă -, pe care a folosit-o în alte scopuri.
A urmat recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, de asemenea, a fost respins, cu motivația că Frunză a mutat banii dintr-un cont în altul, schimbându-le destinația. Nici de această dată nu a fost luată în considerare adresa BCR Galați în care se spunea că Ewald Frunză nu avea specimen de semnătură, în consecință nu avea cum să pună mâna pe bani.
În anul 2010, vinovatul de serviciu din dosarul țepuirii cetățeanului german, Ewald Frunză, a adresat un memoriu Parchetului General, în care a solicitat revizuirea sentinței de condamnare, întrucât nu exista nicio probă care să-l acuze. El a arătat ca firma Dialto, deși a fost preluată scriptic de el și Franz Paschschwoll „a fost condusă din umbră de Alexandru Dan Georgescu, angajat al MCH Galați, și Iulian Ditcov, care nu întâmplător este și cumnatul președintelui MCH Galați, Maricel Păcuraru”.
A mai acuzat faptul că ancheta penală pornită inițial la nivelul IJP Timiș „i-a favorizat intenționat pe adevărații făptuitori, Ditcov Iulian și Alexandru Dan Georgescu, care au acționat la comanda lui Maricel Păcuraru, incriminând pe subsemnatul în scopul clar de a acoperi urmele prin care au aspirat banii din contul SC Dialto Center, deschis la BCR”.
Interlopul Dan Alexandru, martor al acuzării găsit după 7 ani
În încercarea de a explica modul pervers în care a fost scos țap ispășitor, în această afacere, de către Maricel Păcuraru și complicii săi, Ewald Frunză a relatat faptul că a semnat o serie de hârtii în alb pentru uzul escrocilor din Galați.
„Am semnat în acea perioadă câteva hârtii în alb, la solicitarea lui Maricel Păcuraru, motivându-se că sunt necesare pentru întrunirea Adunării Generale a Acționarilor. Mai menționez că nu am avut nici pregătirea necesară (am doar opt clase), pentru a mă implica în activitatea societății în mod real. De fapt, și de acest aspect s-a profitat. Practic, banii nu au fost trimiși în contul SC Dialto Center Romano-Austriaca SRL, ci în contul SC Dialto Center SRL, unde avea control Ditcov Iulian, fiind administrator. Cercetarea neprofesionistă care s-a făcut inițial nu a sesizat nici măcar faptul că banii, acreditiv și linie de credit, au fost solicitați în scris de către Ditcov Iulian, în calitatea sa de administrator al SC Dialto Center SRL, și nu din partea SC Dialto Center Romana-Austriaca SRL. Rechizitoriul este lovit de nulitate, bazându-se pe mărturii mincinoase – martorul cheie al acuzării, Alexandru Dan Georgescu nu a putut fi adus în instanță pentru confruntari timp de șapte ani, sau nu s-a vrut”, mai spune Ewald Frunză în cererea de revizuire.
În urma acestui memoriu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a formulat o cerere de revizuire, care a fost soluționată de către Tribunalul Timiș, în 2014, prin reducerea pedepsei de la 12 la 5 ani de închisoare. Deși nu a fost „prins” în dosarul țepuirii cetățeanului german cu suma de 200.000 de USD, afaceristul Maricel Păcuraru tot a fost condamnat la 4 ani de închisoare, în 3 noiembrie 2014, după ce a fost acuzat că a păgubit Compania Națională Poșta Română, împreună cu foștii directori ai instituției, cu peste 4 milioane de euro.
„În cursul anului 2006, inculpații Toader Dan Mihai, Lepădatu Emanoil și Marinescu Andrei, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație și Director General, Director Economic Executiv, respectiv Director executiv al Direcției de Dezvoltare Strategică al CNPR SA, au inițiat și au aprobat încheierea a șase polițe de asigurare pentru angajații Poștei Române pentru riscuri cum ar fi: accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate etc. Polițele au fost încheiate între Compania Națională Poșta Româna și SC Allianz Țiriac Asigurări SA, SC Astra Asigurări SA și SC Omniasig Vienna Insurance Group cu încălcarea regulamentelor CNPR SA și a condițiilor generale și specifice privind asigurările de viață”, au arătat procurorii.
Maricel Păcuraru a fost eliberat condiționat în 16 ianuarie 2017, cu un rest de pedeapsă de 655 de zile…
