Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru toată țara. Va ploua și vântul va bate cu putere. Starea vremii nu se va schimba până în 8 mai, la ora 09:00.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și izolat 40…60 l/mp”, au transmis meteorologii.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică (5 mai) și în noaptea de duminică spre luni (5/6 mai) în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți (6 și 7 mai) îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.