Vremea rea în toate județele din vestul țării! Cod galben de ploi abundente, lapoviță și ninsoare

421

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de vânt şi ploi abundente, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seara.

Codul galben de vreme rea a intrat în vigoare astăzi, 31 martie, la ora 09.00 şi va expira duminică, pe 1 aprilie, la ora 23.00.

Începând de sâmbătă dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 martie/1 aprilie) local şi în Oltenia vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-60 km/h, temporar 65-75 km/h.

La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1.500 m altitudine, rafalele vor depăşi 80-100 km/h.

În aceste regiuni, din a doua parte a zilei de sâmbătă, ploile vor fi în extindere şi în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 15-25 l/mp, iar în vest şi nord-vest local 30-40 l/mp.

Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.

Sâmbătă, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, însă duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar şi cu 10-12 grade, transmite MEDIAFAX.

La munte, duminică, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar spre seară, în special în Carpaţii Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.