Mai există vreo formă de viaţă în România în afara noii Securităţi? Cultură, cercetare, artă, ceva? Meserii, idealuri, viitorul copiilor? De bine ce am făcut o „revoluţie” violentă (sau ne-a fost făcută de sovietici şi de alţii), ne trezim astăzi într-o republică militarizată, poliţienească, o republică a procurorilor. Am desfiinţat serviciul militar obligatoriu, avem o armată micuţă, pusă cu totul la dispoziţia partenerului strategic, dar avem cele mai numeroase servicii secrete din Europa pe cap de locuitor. Cine este duşmanul real al militarilor-miliţieni de azi: Rusia sau populaţia României? Noii securişti români au făcut ce ştiau de la predecesorii lor din vremea Uniunii Sovietice, s-au aliat total, s-au predat, de fapt, partenerului american de frica populaţiei băştinaşe pe care o terorizează, o fură şi o pun pe fugă: vreo 4 milioane de români „s-au salvat” peste graniţă.

Apropo de cultură în vremea noii Securităţi, Securitatea „democratică”. Din vreo 900 de librarii câte existau în 1998 în România mai avem astăzi vreo 150, după ultimele ştiri. Instituţiile de cultură, de artă s-au închis cu sutele (poate chiar cu miile) sau au fost golite de conţinut. S-au închis atâtea teatre, galerii de artă, cinematografe, reviste culturale, s-au retrocedat în fals colecţii după colecţii de artă (până şi Cuminţenia pământului a lui Brâncuşi are o istorie de retrocedare controversată), sportul e ca niciodată la pământ, s-a văzut la ultima olimpiadă. Dar firmele de pază (bodyguarzii) sunt peste tot, sex-shop-urile, farmaciile şi agenţiile bancare, casele de pariuri şi sălile de jocuri s-au înmulţit ca ciupercile, supermarket-urile s-au plantat, ca nicăieri altundeva în Europa, în inima cartierelor rezidenţiale, distrugând aproape cu totul comerţul de proximitate.

Cum a fost posibil ca o hahaleră, un camionagiu de mare, o gâlmă violentă, un paranoic de mahala, un ciumete al serviciilor de tot felul să fie pus cu mâna, pentru două mandate, preşedinte? Simplu: Securitatea, veche şi nouă, de fapt, aceeaşi, dar cea nouă parcă mai nocivă. Tot aşa cum Sebastian Ghiţă, eroul serialului de mucava al acestor zile, e o prelungire a generalului Dumitru Zamfir, stăpânul „fonotecii de aur”. Elena Ceauşescu, cu care Băsescu Traian ar trebui comparat mai des pentru primitivism, pentru vulgaritate, pentru absoluta impostură, îşi alegea suratele politice din anturajul la vârf după datele fizice şi după nulitatea morală şi profesională. Academiciana de carton trebuia să iasă prin comparaţie o zână. Mai puţin grasă, mai puţin diformă, mai inteligentă chiar. La fel şi-a ales noul Dracula colaboratorii. Cât rău au produs mediocrităţile jenante Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, Augustin Zegrean, Livia Stanciu în exerciţiul înaltelor şi nepotrivitelor pentru ei funcţiuni? Şi cât rău a făcut ţaţa Nuţi, mahalagioaica vulgară, foarte vorbăreaţă, indecent de bogată, copiilor în creştere prin prezenţa ei neîntreruptă pe sticla televizoarelor? Cu colaborarea generală a angajaţilor tuturor posturilor TV, site-urilor şi ziarelor câte mai există, amatori, inculţi, profitori şi foarte mulţi recrutaţi ca informatori, agenţi sau ofiţeri acoperiţi ai aceleiaşi Securităţi noi. Şi care e, de fapt, azi, averea lui Băsescu? Ştie cineva?

Să conduci un vapor, sprijinit de Securitate, sub protecţia lui Ion Dincă, personaj de grotă dar care ar fi lăsat o avere de miliarde, de Gheorghe Oprea şi alţii ca ei în epoca sinistră a Ceauşescului târziu nu-i acelaşi lucru cu a conduce, şi încă zece ani!, o ţară, după ce ai fost de mai multe ori ministru şi primar al Bucureştilor, cu acelaşi sprijin, o ţară pornită spre integrare în civilizaţia europeană modernă. Şi copia penibilă dar la fel de infernală a lui Dracula continuă să fie folosită de patronii săi tainici şi să vrea să ne ciocănească mai departe la cap seară de seară, dincolo de greaţă şi de spitalul de nebuni, pe posturile TV ale aceleiaşi Securităţi noi.

România are aproape un secol de când e condusă prost, groaznic, catastrofal. După înlăturarea (încă enigmatică) a fraţilor patrioţi Brătianu, Ionel şi Vintilă, a bunului rege Ferdinand, toate conducerile ţării, începând cu deraiatul Carol al II-lea (cu a sa Lupească cu tot), au fost într-o rână, pe jumătate sau pe sfert, când nu mizerabile de-a dreptul. Chiar ministeriul interbelic al martirului de mai târziu Iuliu Maniu poate fi serios chestionat, mai ales pentru încă neclara complicitate cu capitalul străin şi cu serviciile secrete britanice. După toate câte s-au întâmplat politic în România după 1929, cu marea criză, cu războiul, legionarii, Ion Antonescu, ocupaţia sovietică, Dej şi Ceauşescu, e mare minune că ţara mai există, chiar aşa cum mai există. Criza globală uşor de prevăzut din anii viitori, doar anunţată de Brexit şi de alegerea încă inclasabilului Donald Trump în SUA, criză care poate duce la prăbuşirea UE, la dispariţia monedei euro, la o alianţă imprevizibilă Trump-Putin, poate fi fatală pentru unitatea prea fragilului stat român de azi.

Orice român de bună-credinţă aşteaptă să vadă luarea câtorva măsuri de urgenţă, de criză: restructurarea obezelor servicii secrete şi eliminarea drastică a personalului inutil, neprofesionist, adus de nepotismul fără limite din tranziţie; dirijarea fondurilor către armată (cei 2 % ceruţi de NATO), către educaţie, sănătate şi cultură; punerea imediată a acestor militari (noii securişti) sub control civil, parlamentar; încadrarea cu pedepse maximale a recrutării politicienior, judecătorilor, preoţilor etc.

Defectarea multimilionarului fabricat şi recrutat de servicii Sebastian Ghiţă, punerea la dispoziţie a generalului-locotenent Florian Coldea, foarte probabila scoatere din joc a mult prea disputatei Laura Codruţa Kövesi, după arestările de prim-miniştri, deputaţi, senatori, miliardari, judecători, procurori se constituie într-un moment de mare cumpănă pentru întreaga suflare românească. De atâta Securitate care ne controlează pe toţi, ne conduce spre neant, s-ar putea să ne găsim în cea mai gravă criză de securitate a României moderne.