Vremea caldă a favorizat explozia unei forme de boală în vestul țării! Despre ce este vorba?

13217

Foarte mulţi cetăţeni, atât tineri, cât şi vârstnici, au ajuns în ultima vreme la spitalele din județul Caraș-Severin în stare gravă. Epilepsia este rezultatul unor boli precum traumatismele craniene, tumorile cerebrale sau accidentele vasculare. Tocmai de aceea, pacienţii sunt sfătuiţi să nu îşi întrerupă tratamentul, să nu se expună la soare la orele amiezii şi să nu consume alcool sau energizante. În plus toţi trebuie să se îmbrace corespunzător pentru această perioadă din an şi, desigur, să se hidrateze.

Epilepsia este o boală cronică în care se produc descărcări neuronale haotice, în diferite porţiuni ale creierului, care duc la apariţia unor convulsii. În majoritatea cazurilor, crizele convulsive apar cu pierderea bruscă a conştienţei, cu o contractură musculară generalizată, cu încleştarea maxilarelor, cu ochii daţi peste cap, tulburări circulatorii şi respiratorii, pierdere de urină şi fecale, după care bolnavul îşi revine, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat.

Pentru a preveni crizele de epilepsie este necesară instituirea câtorva reguli igienico-dietetice:

  • Evitarea consumului de produse excitante: alcool, cafea, ciocolată
  • Evitarea fumatului şi a drogurilor
  • Evitarea abuzului de medicamente(automedicaţia)
  • Evitarea hipoglicemiei prin respectarea unui regim regulat al meselor şi evitarea abuzului de dulciuri concentrate
  • Reducerea vizionării televizorului şi calculatorului
  • Evitarea orgilor de lumină din discoteci
  • Evitarea epuizării, a privării de somn
  • Respectarea orelor de somn
  • Activitate fizică moderată
  • Activitate şcolară normală
  • Expunerea la soare şi la căldură mare
  • Evitarea meseriilor care favorizează apariţia crizelor
  • Evitarea meseriilor care ar produce accidente în timpul crizelor: lucru la înălţime, lucru cu foc sau electricitate, cu arme de foc, sporturi: alpinism, ski
  • Interzicerea conducerii autovehiculelor
  • Respectarea tratamentului medicamentos
  • Supraveghere specială în timpul sarcinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.