La 100 de ani de la Marea Unire, Vremea Bucuriei, manifestare organizată sub patronajul spiritual al Părintelui Teofil Părăian, se află la a IX-a ediție și se va desfăşura în perioada 17- 18 aprilie 2018 la Timișoara. Tematica din acest an va fi „Viața, între rațiune și credință”.
Tema vizează transdisciplinaritatea, un domeniu de mare actualitate în comunitatea internaţională a cercetătorilor interesaţi de dialogul între ştiinţă, spiritualitate şi societate si aduce în fața publicului timișorean un renumit om de știința, Basarab Nicolescu, fizician teoretician la CNRS (Centre National de Recherches Scientifiques) la Universitatea din Paris, membru de onoare al Academiei Române, Președinte al CIRET (Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires), Director al colectiei Transdisciplinarité” la Éditions du Rocher, Paris, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara.
Recent, activitatea științifică a lui Basarab Nicolescu a fost recunoscută la cel mai înalt nivel prin confirmarea experimentală a conceptului său de ODDERON de către cercetătorii de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară).
Basarab Nicolescu se interesează de mult timp de relațiile dintre știință și artă, dintre știință și poezie, dintre știință și filozofie. Prin conceptul de transdisciplinaritate, propune o înțelegere a legăturilor invizibile dintre om, cosmos și sacru, așezând ştiinţa şi religia la aceeaşi masă a dialogului pentru găsirea unui terţ nedeterminat, ascuns, condiție a responsabilității și libertății noastre, a iubirii întrupate în umanitate.
Părintele Teofil Părăian a fost unul din duhovnicii ortodocși cu cea mai mare deschidere spre dialogul științei cu credința, convingerea sa exprimată fiind aceea că „știința se ocupă de legile Universului si ale existenței (…), iar credința nu face știintă, ci face conștiință.”
Prin dialogul cu academicianul Basarab Nicolescu ne propunem să privim spre viitorul relației rațiune-credință depășind blocajele gândirii formale care găsește în contradicție temeiul suficient pentru stoparea dialogului și să abordăm relația dintre credință și cunoașterea rațională ca fapt de viață, ca angajament propriu ființei umane preocupate atât de îndumnezeirea firii cât și de înțelegerea contradcțiilor acesteia : ingineria genetică, transumanismul, inteligența artificială, clonarea, etc.
Program:
Marţi 17 APRILIE, ora19 – Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie Timișoara, Piața Eftimie Murgu nr 2
Conferința cu tema “Informația naturală, informația spirituală și Terțul Ascuns”.
Miercuri 18 APRILIE, ora 18,30 – Muzeul de Artă Timișoara, Piața Unirii nr.1, Sala Barocă
Dezbatere pe tema: „Creație, evoluție, tradiție”. Participă: Academicianul Basarab Nicolescu, Pictorul Silviu Oravitzan, Părintele Protosinghel Mihail de la Schitul Chirpăr jud. Sibiu, prof. univ. dr. arh. Teodor Gheorghiu, arh. Eugen Vaida, dr. arh. Diana Belci, Conf. Univ.dr. Claudiu Mesaroș, Universitatea de Vest;
Momente muzicale la pian și nai cu Theodor Alexandru Rădulescu
Holul Sălii Baroce va găzdui expoziția Casa cu Har, ediția a III-a: Școala de vară de restaurare, casa memorială Teofil Părăian din satul Topârcea, Sibiu, proiect coordonat de Asociația pentru Patrimoniu Activ PACT în parteneriat cu Asociația Monumentum, Primăria Ocna Sibiului și Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara.
Evenimentul va fi organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei și Asociația pentru Patrimoniu Activ PACT în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timișoara și Muzeul de Artă Timișoara.