Vreme răcoroasă și instabilă în Banat și Crișana

55

Astăzi, vremea va fi rece și în general instabilă în cursul zilei, când vor fi înnorări mai accentuate și va ploua pe arii extinse. Vor fi mai ales averse, ce vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice. Local, mai ales în zonele de deal și munte, cantitățile de apă cumulate vor depăși 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. În cursul nopții, aria precipitațiilor se va restrânge treptat. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări de scurtă durată, asociate averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 24 de grade, iar cele minime între 11 și 15 grade.

Mâine, vremea va fi răcoroasă, dar în zona de câmpie va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei, în zonele de munte, unde local va mai ploua și izolat cantitățile de apă cumulate mai pot fi însemnate. În rest, doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 26 de grade, iar cele minime între 9 și 14 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.
Sursa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.