Vreme neobișnuit de caldă în următoarele zile. Ce se întâmplă după data de 1 noiembrie

144

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vremea în țară rămâne neobișnuit de caldă pentru următoarea perioadă, însă la începutul lunii noiembrie temperaturile vor scădea.

BANAT

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză vremea se va menține mult mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a valorilor termice diurne cuprinsă între 23 și 25 de grade. Ridicate vor fi și temperaturile nocturne, iar media acestora va avea variații mai mari, între 10 și 14 grade, cea mai răcoroasă dimineață fiind cea de 31 octombrie. Din data de 4 noiembrie se va intra într-un proces de răcorire treptată, astfel că până la finalul celei de a doua săptămâni se va ajunge la medii ale temperaturilor maxime de 16 grade și ale temperaturilor minime de 6 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum și după data de 6 noiembrie.

CRIŞANA

În prima săptămână de prognoză vremea se va menține deosebit de caldă, cu variații ale mediei temperaturilor maxime între 21 și 25 de grade, iar ale celor minime între 10 și 14 grade. În cea de a doua săptămână valorile termice vor fi în scădere treptată, spre maxime medii în jurul a 16 grade și minime medii de 5…6 grade. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie, precum și după data de 6 noiembrie.

MUNTENIA

Până în data de 31 octombrie vremea deosebit de caldă va persista, cu temperaturi medii diurne în jurul a 25 de grade. Din 1 noiembrie valorile termice vor fi în scădere, de la o medie de 22 de grade în prima zi, la 14 grade în ultimele zilei de prognoză. Totodată, media minimelor termice se va menține în jurul valorii de 11 grade până în ziua de 2 noiembrie, apoi va scădea spre 5…6 grade în diminețile de 10 și de 11 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi slabe sau burniță, pe suprafețe mici, va fi mai ridicată după data de 7 noiembrie

TRANSILVANIA

Între 29 octombrie și 3 noiembrie vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 21 și 24 de grade și ale temperaturilor minime între 7 și 10 grade. Din 4 noiembrie și până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor scădea cu aproximativ 6 grade, iar cele minime cu 5 grade. Vor fi ploi de scurtă durată, pe suprafețe mici, la începutul intervalului de prognoză și din nou în ultimele zile ale acestuia.

DOBROGEA

În primele trei zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 13…14 grade. Din data de 1 noiembrie vremea va intra într-un proces de răcorire ce va face ca la finalul intervalului de prognoză media temperaturilor diurne să fie de cel mult 14 grade, iar a celor nocturne de 8 grade. Doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniță.

MARAMUREŞ

Până în data de 3 noiembrie valorile termice vor avea variații la valori mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Astfel, media temperaturilor maxime va fi între 21 și 24 de grade, iar a minimelor între 8 și 11 grade. Din data de 4 noiembrie și până la sfârșitul celei de a doua săptămâni vremea va intra într-un proces de răcire treptată, iar media maximelor termice va ajunge la 14…15 grade și a minimelor la 4…5 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 30 noiembrie și din data de 7 noiembrie.

MOLDOVA

În ultimele zile ale lunii octombrie vremea va rămâne deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 22 și 24 de grade. În noiembrie se va răcori treptat, iar până în ziua de 11, valorile termice diurne vor ajunge la 12 grade. Temperaturile medii nocturne se vor situa în jurul valorii de 11 grade până spre sfârșitul primei săptămâni, apoi vor scădea și vor ajunge la aproximativ 4 grade la finalul intervalului de prognoză. Doar izolat vor fi condiții pentru ploi slabe sau burniță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.