4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Vreme cu zăpadă în Weekend! Ce se întâmplă cu temperaturile pe regiuni

Vremea va fi mai rece în weekend decât în mod obişnuit pentru această perioadă a anului, cu temperaturi care nu vor depăşi 27 de grade. Va ploua în toată ţara, în timp ce la munte, la altitudini de peste 2.000 de metri, sunt aşteptate ninsori. Abia de miercuri vremea se va încălzi uşor şi treptat, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai scăzută, transmite news.ro.
De altfel, până duminică la ora 6.00 majoritatea judeţelor ţării sunt sub cod galben de ploi abundente, iar unsprezece judeţe au intrat în această dimineaţă sub cod portocaliu de averse puternice, până la ora 23.00.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), sâmbătă vremea va fi în general instabilă, vor fi ploi însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului, în special în partea de est a ţării, la deal şi la munte, zone unde vor fi cantităţi mai mari de apă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade Celsius, mai ridicate în partea de sud, în timp ce pe timpul nopţii vor fi între 10-11 grade, în zona de munte, şi 15-16 grade în regiunile sud-estice.
Duminică, temperaturile vor fi uşor mai scăzute decât sâmbătă. Va continua să plouă în toată ţara, în timp ce la munte, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, sunt aşteptate ninsori, mai ales în Carpaţii Meridionali. Vântul va bate puternic pe crestele montane şi temporar şi în regiunile estice şi sud-vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17-18 grade în zona nordică a Moldovei şi 24-25 de grade în Oltenia. Pe timpul nopţii va fi mai rece, urmând să se înregistreze chiar 8-9 grade Celsius, la munte.
În Capitală, vremea va fi în general închisă şi va ploua. Sâmbătă, maxima va fi de 25 de grade Celsius, iar pe timpul nopţii valorile termice vor coborî spre 15-16 grade Celsius. Duminică va continua să plouă.
De miercuri, vremea se va încălzi uşor şi treptat şi vor fi ploi, dar pe arii mai restrânse. Vor fi maxime de 25-27 de grade Celsius, în timp ce pe timpul nopţii temperaturile vor fi sub 10 grade.
Până sâmbătă la ora 6.00 a fost în vigoare o avertizare cod galben de ploi abundente în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, nordul Munteniei şi zona montană şi deluroasă a Olteniei.
De la ora 6.00 şi până duminică la aceeaşi oră, este în vigoare o avertizare cod galben de averse puternice. În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei şi Maramureşului, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină, spun meteorologii.
”Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp”, a mai transmis ANM.
De asemenea, începând de sâmbătă dimineaţă şi până la ora 23.00 unsprezece judeţe sunt sub sub cod portocaliu de ploi torenţiale.
Sursă: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Citește și :