Meteorologii anunță că, în acest sfârşit de săptămână, vremea se menţine instabilă în marea parte a ţării, fiind înregistrate descărcări electrice, iar în unele zone, grindină. În Capitală, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime de 31 de grade, iar seara se așteaptă ploi de scurtă durată, relatează Mediafax.
”În partea de nord, sud și de est a țării, vom avea instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în unele locuri, aceste averse vor avea caracter torențial și nu este exclus să cadă grindină. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 și 32 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în partea de sud a țării, posibil și în vest. Nopțile vor fi plăcute cu temperaturi minime cuprinse între 12 și 22 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Meda, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.
Pe litoral, temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade. În general, va fi soare, însă pe spații restrânse sunt așteptate averse și descărcări electrice.
”La mare vor fi mai multe ore cu soare, pe spații restrânse posibil să fie și acolo averse cu descărcări electrice, cel mai probabil în a doua parte a ambelor zile. Seara vor fi averse cu descărcări electrice, pe termen scurt și spații mici. Sâmbătă, temperaturile vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade, duminică între 26 și 28 de grade. Apa mării va fi între 24 și 26 de grade Celsius”, informează reprezentantul ANM.
La munte, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor fi cuprinse între 11 și 25 de grade Celsius.
”La munte ne așteaptă intervale cu soare, dar la orele amiezii și seara nu este exclus să fie din nou episoade cu instabilitate atmosferică, adică ploi de scurtă durată, descărcări electrice, intensificări de vânt. În special, în Carpații Orientali, vor fi astfel de manifestări. Temperatura va fi între 11 și 25 de grade”, informează meteorologul.
În Capitală, în acest sfârşit de săptămână, va fi o vreme călduroasă, cu temperaturi maxime de 30-31 grade Celsius.
”Sâmbătă, în București va fi vreme călduroasă, 30-31 grade. Este posibil să se atingă pragul de 80 de unități a disconfortului termic. Va fi un cer variabil, iar după orele prânzului crește probabilitatea pentru înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Duminică, tot vreme călduroasă va fi, 30-31 grade. Seara va crește probabilitatea să apară ploile de scurtă durată și instabilitate atmosferică, însă nu în toată Capitala”, a mai declarat Andrei Meda.
sursa:hotnews.ro