2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Vrem să-i aducem înapoi în țară! Vezi despre cine este vorba

Orașele mari din Banat sunt preferate de medicii plecați să muncească în străinătate, care acum vor să revină în țară! Drept urmare, Ministerul Sănătății s-a decis să-i ajute. Concret, potrivit dcnews.ro, de luni va funcţiona, în cadrul ministerului, Centrul Naţional de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistenţă medicilor români din străinătate, care doresc să revină în ţară. Cel puțin așa a anunțat astăzi Ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Ministrul Sănătății a precizat că are deja semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor. ”E greu de găsit o soluţie pentru a ţine medicii în ţară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creşterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună şi care cred că va ţine şi deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în ţară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un şef de clinică de la o secţie de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din oraşele Arad, Oradea, Timişoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind şef de clinică în Germania şi doreşte să se întoarcă în ţară. Mai am solicitări din Anglia. Am şi discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condiţiile în care e Brexitul. Sunt solicitări şi de acolo să se întoarcă în ţară”, a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Florian Bodog.

Bodog a adăugat că se vor avea în vedere măsuri şi pentru deficitul de medici din oraşele mici. ”Pentru oraşele mici este o idee de a coborî rezidenţiatul la nivel de spital judeţean. Adică aducem rezidenţii în spitalele judeţene. Nu e niciun secret, dacă vin şi muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alţii se îndrăgostesc de oraş, alţii de spital şi vor rămâne”, a concluzionat ministrul.

Sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :