Vrei 10.000 de euro? Cere de la stat!

146

Potrivit Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri (cunoscut mai bine ca „Programul SRL-D”), cei care vor să pornească pentru prima oară o afacere vor putea obţine finanţare nerambursabilă de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă de cel mult 45.245 de lei pentru fiecare beneficiar (aproximativ 10.000 de euro).

Bugetul total alocat programului în 2016 este de 22,7 milioane lei, autorităţile estimând că de sprijinul nerambursabil vor beneficia cel puţin 501 persoane care desfăşoară pentru prima dată activitate economică.

Programul SRL-D se adresează tuturor celor care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată debutantă.

Pentru a putea depune proiecte, aceştia trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, impunându-se să aibă capacitate juridică deplină de exerciţiu, iar anterior datei înmatriculării societăţii în registrul comerţului să nu mai fi deţinut calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European.

Potrivit proiectului, aceştia trebuie să înfiinţeze pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, să declare pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale pentru declaraţii mincinoase, că îndeplinesc condiţiile prevăzute, declaraţia urmând să fie depusă la Registrul Comertului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii şi să nu mai fi beneficiat de finanţare în cadrul acestui program.

Ce domenii sunt exceptate

În ceea ce priveşte domeniile de activitate, nu sunt acceptate proiecte de afaceri din domeniile intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri; producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope (de exemplu: fabricarea explozivilor, fabricarea produselor din tutun sau comerţul cu amănuntul al băuturilor); activităţi de pescuit şi acvacultură; activităţi legate de producţia primară a produselor agricole; activităţi legate de export către state terţe sau state membre, şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export; ajutoare condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate; ajutoare destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer; ajutoare pentru achizi­ţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.

Conform propunerii de act normativ, înscrierea proiectelor în acest program se va face exclusiv online, pe site-ul www.aippimm.ro, pe bază de username şi parolă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.