2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

„Vreau să contribui la modernizarea Timișului”. Călin Dobra, președintele executiv al PSD Timiș, crede că poate să schimbe în bine percepția oamenilor despre Parlament

Domnule Dobra, campania electorală bate la ușă. Sunteți cel care deschide lista PSD Timiș pentru Camera Deputaților. La ce vă așteptați?

În primul rând, sper să avem o campanie civilizată la nivelul Timișului, să discutăm despre proiecte și să nu existe atacuri, manipulări și jocuri politicianiste. Poziția mea pe primul loc în lista PSD Timiș este onorantă, dar în același timp mă obligă și mă responsabilizează. Nu e simplu să reprezinți cel mai puternic și serios partid din România în cel mai mare județ al țării. Vă asigur că am pornit la acest drum conștient că trebuie să le reprezint interesele timișenilor și ale românilor în general în Parlament. Din păcate, forul legislativ a fost, de ani de zile, atacat, de multe ori pe bună dreptate, de presă, de societatea civilă. Împreună cu colegii mei care acum candidează vreau să schimbăm această percepție.

Credeți că va fi simplu?

Nu, din contră. Astăzi, e dificil să demonstrezi seriozitate și competență în politică, pentru că s-a creat o imagine negativă partidelor. Vreau să le arăt oamenilor că se poate și altfel în politică. Sunt tânăr, aici trăiesc, aici am familia, colegii, prietenii și nu vreau să dezamăgesc, vreau să contribui la modernizarea Timișului. Am experiența necesară în poziții publice astfel încât pot să îmi aduc contribuția la activitatea parlamentară. Pe de altă parte, fără democrație nu există stat de drept, iar cetățenii nu sunt reprezentați. Iar democrația înseamnă un Parlament puternic. PSD propune, nu doar în Timiș, foarte mulți oameni care nu au mai făcut parte din Parlamentul României. Peste 80% din candidații eligibili nu au mai fost parlamentari, e chiar un suflu nou. În Timiș, media de vârstă e undeva în jur de 40 de ani și cu o singură excepție, niciun alt candidat eligibil nu a mai fost parlamentar.

Care sunt domeniile dumneavoastră de interes?

În perioada în care am ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș am reușit să pun bazele unei asociații de dezvoltare intercomunitară a turismului în Timiș, am gestionat activități de mediu și am avut o relație constantă și bună cu școlile speciale și instituțiile de protecție socială. În viitor, vreau să contribui la realizarea unui cadru legislativ coerent în domeniul educației. Vedeți și dumneavoastră că România se confruntă cu un adevărat fenomen al obezității la copii. Sportul a ajuns un fel de materie opțională în școală, iar consecințele sunt grave. Trebuie să le recâștigăm interesul copiilor și părinților pentru educația fizică, pentru mișcare și natură. Pe de altă parte, consider că se impune să avem o legislație clară în domeniul protecției sociale. România nu e o țară formată din oameni bogați, avem obligația să contribuim la reducerea decalajelor sociale, să redăm demnitatea multor categorii socio-profesionale.

Ce așteptări aveți în privința rezultatelor electorale ale PSD Timiș?

Dacă ne uităm pe toate sondajele de opinie, PSD e creditat undeva peste 40%, un procent realist. Dincolo de cifre și procente îmi doresc ca timișenii să se prezinte în număr mare la vot și să își exercite acest drept fundamental. Noi venim cu o echipă solidă, profesionistă și unită. Așa cum spunea recent președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, avem toți obligația să contribuim la dezvoltarea și modernizarea județului Timiș, să îi reprezentăm cu cinste pe timișeni.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Citește și :