Europa e „cu ochii aţintiţi asupra noastră”. Niciodată nu a fost mai valabilă decât azi zicerea nemuritorului Farfuridi. Şi ce vede Europa? O vede pe doamna Viorica Dăncilă, care, culmea!, şi-a făcut stagiile politice chiar la Bruxelles. Europa îl vede mai ales pe Liviu Dragnea, cu două condamnări la activ, neegalat în Europa, care, din poziţia a treia în stat, preşedinte al Camerei Deputaţilor, conduce cu mână forte partidul de guvernământ, al cărui preşedinte-dictator este, conduce guvernul de coaliţie, conduce Parlamentul, înfruntă serviciile secrete şi sistemul de justiţie, şi este, la rândul lui, dirijat de o mână nevăzută, pe care nimeni nu reuşeşte s-o identifice. Este America (a stat la masă chiar cu Trump)? Este Israelul (Ludovic Orban, şeful partidului prezidenţial, a acuzat-o pe doamna Dăncilă de înaltă trădare)? Mai ales Securitatea? Sau Rusia, cum sugerează trolii care n-a plecat niciodată de tot din România?
„Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive…” , replică nemuritorul Caţavencu. Europa e foarte nefericită că ea însăşi va fi condusă, măcar formal, de Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu (ale cărui opţiuni anti-NATO, pro-ruse s-au manifestat deja), Europa va fi deci condusă de PSD, un partid ba iliberal, ba neoliberal, în fapt, neobolşevic-conservator (conservăm şi noi ne am avut, nu?). Favoritul Europei, mai ales al Germaniei, preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a reuşit să impună un guvern al său decât vreun an, pe multcontroversatul Dacian Cioloş, cu o trupă de tehnocraţi inconsistenţi, care a speriat România chiar prin incompetenţă, dar a plăcut mult la Bruxelles, de unde şi veneau câţiva dintre miniştrii săi… În Germania, Angela Merkel e aproape de exit. În Franţa, Emmanuel Macron bate toate recordurile de impopularitate. Italia abandonează dogmele UE (deficitul, recent) şi se apropie cu paşi mari de ieşire.
„America First”, „Make America Great Again” sunt sloganuri de campanie câştigătoare ale actualului preşedinte american. Niciodată supremaţia Americii nu a fost mai pusă la îndoială ca în cei doi ani de preşedinţie Trump. În primul rând e simili-războiul civil neconvenţional care se poartă zi de zi în Senat, pe televiziuni, în presă, cu efecte incontrolabile asupra lumii afacerilor, asupra relaţiilor internaţionale. Războiul se duce între conservatorul Donald Trump, susţinut totuşi de republicani şi de o importantă parte a populaţiei, şi progresiştii familiei Clinton, ai fostului preşedinte Barack Obama, ai lui George Soros, democraţii, Deep State, Hollywood, media mainstream. Iar Donald Trump nu numai că face faţă unui război greu în interior, dar a început alte războaie complicate în toate direcţiile. Cu Iranul, pe care SUA l-au pierdut odată cu căderea şahului, cu China, cu care duce un devastator război comercial, al taxelor (devastator pentru cine până la urmă?), cu Rusia, prin sancţiuni şi o propagandă ofensatoare iraţională, cu UE (taxe, încălzire globală, Iran, Germania în special etc.), cu vecinii săi, Mexicul şi Canada.
Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea. Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş. Niciodată în vremurile moderne aceste frumoase ziceri nu au fost mai contrazise de realitate, de viaţă. Românii îşi caută pâinea cu milioanele în altă parte, iar satele româneşti s-au golit ca niciodată în istoria noastră. Desigur, şi în Franţa, de exemplu, satele au fost părăsite, dar există şi fenomenul contrar, al întoarcerii, al repopulării.
Brexit — o vorbă cât un proverb. E în curs un război economic crâncen, deocamdată la nivel diplomatic, în legătură cu ieşirea Marii Britanii din UE. Alte ţări se apropie şi ele periculos de exitul lor din UE. UE însăşi pare că se pregăteşte de propriul ei… exitus. Numai la Bucureşti, fripturiştii politici, oportuniştii bine antrenaţi, clănţăii, ciolaniştii se pregătesc din timp să ocupe posturile de europarlamentari, cele mai bine plătite şi cu pensii grase, speciale, la cheie. La ce altceva te poţi aştepta de la cea mai mizerabilă clasă politică ?
„Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” (M. Eminescu — Epigonii). Lumea a luat-o razna în multe feluri. Sodoma şi Gomora au fost legiferate aproape peste tot în Occident. Marile migraţii au fost decise în birouri discrete. Niciodată în istorie controlul asupra populaţiilor (vezi şi GAFA — Google, Amazon, Facebook, Apple) nu a atins asemenea culmi. Diplomaţia se dovedeşte neputincioasă peste tot. Cum războaiele mondiale nu mai pot avea loc din cauza apariţiei bombei atomice, războiul, aparent consubstanţial naturii umane, se poartă neconvenţional, asimetric, hibrid, economic, comercial, cu excepţia unor ţări nefericite ca Siria, Yemen, Irak, Afganistan, Libia, agresate, abuzate mai ales prin metode tradiţionale de cei care pot să o facă.
Ce se va alege de România în balamucul general? Singura garanţie care ne-a mai rămas: Munţii Carpaţi. Munţii Carpaţi nu pot fi privatizaţi, nu pot fi vânduţi printr-o lege offshore, ca gazele cedate şi acestea pe nimic de patrioţii de televizor Dragnea şi Tăriceanu. Codru-i frate cu românul…