Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie din Timisoara vine cu noutati pentru mediul de afaceri din zona noastră. Acestea sunt menite să ajute în special tinerii ce doresc să-și pornească o afacere sau pentru cei ce desfășoară deja o activitate dar din diverse motive fie stagnează fie doresc o ridicare a nivelului de activitate.
Directorul Oficiului, Adrian Păscuță, vine cu câteva lămuriri despre bani și cine poate să-i primească.
În prezent sunt deschise două aplicații principale cu finanțare nerambursabilă pentru întreprinderi mici și mijlocii.
Una dintre ele se și numește sugestiv „programul femeia manager”. Doamnele ce desfașoară activități economice pot accesa până la 50.000 de lei nerambursabili. Criteriul de bază este ca cel puțin jumătate din acțiuni să fie deținute de o femeie.
Un al doilea program de încurajare a activităților comerciale se adresează strict firmelor ce au ca domeniu de activitate serviiciile și comerțul. Potrivit criteriilor, cu acest program se pot obține sume de până la135.0000 de lei.
Săptămâna viitoare, în data de 20 iulie, la ora 10, se vor deschide încă două programe deosebit de atractive pentru cei doritori. Unul din ele se numeste program de sprijinirea microindustrializării și oferă sume generoase de până la 250.000 de lei fiecărui beneficiar. Condiția necesară este de a realiza activități de producție.
Celălalt program ce se va deschide se adresează strict firmelor de la sate. Aici se pot obține 125.0000 de lei dar firmele trebuie să aibă sediul sau minimum un punct lucru în mediul rural, iar investiția realizată să fie în mediul rural.
Toate planurile în format electronic trebuie încărcate on-line pe site-ul http://www.aippimm.ro. Marele avantaj este că nu este necesară deplasarea beneficiarilor la sediul oficiului.
Banii nerambursabili pot fi folosiți după caz la dezvoltarea firmei prin achiziționarea de spații de lucru, achiziționarea de echipamente necesare în procesul de producție, cumpărarea de calculatoare, softuri necesare acestor echipamente, licențe necesare, brevete ori birotică și mobilier. O altă condiție esențială, evident, este cea a planurilor realiste, corect si argumentat întocmite.