Vom avea, totuși, spital regional la Timișoara?

698

Comisarul European Corina Crețu a anunțat că a discutat cu șeful Băncii Mondiale, iar finanțarea pentru spitalele regionale din România va fi disponibilă în martie sau aprilie 2018.

Crețu a explicat că din acel moment se vor demara licitațiile din România și în acest sens a avut discuții cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu pentru a schimba legislația, în așa fel încât procesele rezultate ca urmare a constestațiilor la licitații să nu mai dureze mai mult de șase luni.

”Am vorbit la Parlamentul României, pentru că asta este strict în mâna legislativului, cu președintele Camerei Deputaților și al Senatului și am sugerat să se schimbe legislația,în așa fel încât procesele pentru astfel de licitații să nu mai intre la un loc cu celelalte și să se dea un termen maxim de șase luni în care să fie soluționate procesele. Dacă licitațiile vor fi finalizate în martie, aprilie 2018, atunci putem începe construcțiile pe finalul anului 2018 sau începutul anului 2019, dacă se finalizează și aceste procese, pentru că nu putem bloca construcția unui spital de care beneficiază milioane de oameni”, a declarat Corina Crețu.

 

PSD promitea în campania electorală din 2016 ridicare a 8 spitale, Timişoara regăsindu-se pe listă.

„8 spitale regionale, organizate ca centre de urgență—excelență, pentru toate specialitățile medicale, inclusiv cu centre de telemedicină regionale sau naționale în funcție de specialitate, la care se pot conecta centrele medicale, atât pentru diagnostic, dar și pentru a doua opinie. Descriere: 1.000 paturi, 10 clinici, 1 centru de cercetare, echipamente de ultimă generație. Cartier de locuințe pentru medici și personal, infrastructura de cazare pentru rudele și însoțitorii pacienților (hotel — minimum 50 de locuri). Cost: 300 milioane de euro/spital”, scrie în programul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.