Serviciul de întreţinere a ajuns la STPT Societatea de Transport Public Timişoara se va ocupa de întreţinerea oiluminatului stradal şi cel de sărbători. Consiliul Local Timişoara a aprobat proiectul prin care toată activitatea este delagată regiei.
Proiectul a fost aprobat cu un amendament al PSD, însă. Fapt ce l-a deranjat pe primarul Nicolae Robu, inişiatorul documentului. Social democraţii au cerut ca 80% din lucrări să fie realizate strict de STPT, astfel că banii de la bugetul local nu vor ajunge la subcontractacţi direct. Edilul şef a menţionat că angajaţii STPT, deşi se pot ocupa de mentenanţă, nu au talent la iluminat ornamental.
În final proiectul a treczut cu acest amendament. Regia de transport se pregăteşte mai de mult să îndeplinească acest serviciu. Au cumpărat maşini de lucru la înălţime şi au specializat peste 20 de oameni.
Munca este una grea, însă, pentru că iluminatul a fost lăsat de izbelişte în urmă cu un an şi sunt aproximativ 20.000 de stâlpi pe străzile oraşului.