Vom avea autostradă până la Belgrad! Premierii României şi Serbiei au semnat protocolul de colaborare-VIDEO

2516

Întâlnire bilaterală între România şi Serbia, la Timişoara. Premierul român, Dacian Cioloş, s-a întâlnit în oraşul de pe Bega cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic. Cei doi prim miniştri au semnat mai multe protocoale de colaborare, printre care cel de oferire de sprijin pentru statul sârb pentru integrarea în Uniunea Europeană.

De asemenea, premierul României a anunţat că în zona de frontieră dintre ţara noastră şi Serbia vor exista patrule comune ale celor două state.

Premierul sârb a stabilit, după discuţiile cu Cioloş, că în viitorul foarte apropiat, comunitatea română din Serbia va beneficia de învăţământ în limba română.

Cel mai important punct a fost cel legat de infrastructură. Pentru ca schimburile comerciale trasfrontaliere să crească, este nevoie de dezvoltarea căilor comune de acces. Aşadar, s-a bătut palma pentru construirea autostrăzii Timişoara – Pancevo – Belgrad.

„Serbia trebuie să devină un partener economic cu consistenţă pe viitor. Am abordat mai multe subiecte, mai aşezat, în primul rând pe perspectivele de cooperare economică, dată fiind evoluţia economică a României, dar şi a Serbiei. În mod clar ar trebui să ne gândim în mod structurat pe viitor şi privind interconectarea din punct de vedere al infrastructurii. Noi avem un Masterplan care, din păcate, în momentul de faţă nu prevede o autostradă spre Belgrad, dar prevede un drum naţional. Pe când pe cealaltă parte, cea sârbă, prevede o autostradă. Ajungem la concluzia că şi pe partea noastră se justifică o autostradă”, a declarat Dacian Ciloş, premierul României.

Cioloş mai are programată, în Timişoara, o întâlnire cu oamenii de afaceri din regiunea de vest. Apoi, şeful Guvernului va porni spre capitală pentru a se întâlni şi cu mediul economic de acolo.

Autostradă cu studiu de fezabilitate de 9 milioane de euro

Finanţarea pentru viitoarea şosea rapidă din Timişoara până în Belgrad este deja asigurată. Prin programul Transfrontalier România – Serbia, s-a câştigat proiectul pentru autostradă. Uniunea Europeană alocă 9,3 milioane de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor geo-tehnice şi a proiectului tehnic. Realizarea documentelor şi stabilirea traseului exact vor dura nu mai puţin de 4 ani. Potrivit primelor informaţii, autostrada va avea aproximativ 130 de kilometri şi va trece graniţa la Moraviţa. Aici se va deschide şi un nou punct de trecere a frontierei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.