2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Voluntariatul, tema săptămânii la APFR

Ce înseamnă să fii voluntar în România? Care sunt bunele practici în ceea ce privește implicarea tinerilor în activități de voluntariat? Asociația pentru Promovarea Femeii din România marchează săptămâna voluntariatului printr-un curs de formare în domeniul evaluării și validării competențelor personale și profesionale.

În această săptămână, un grup de 15 persoane din șase țări europene responsabile de coordonarea voluntarilor la nivel european participă la Timișoara la un program complex de evaluare și recunoaștere a competențelor dobândite de tineri ca urmare a implicării în activități de voluntariat.

Programul este derulat în cadrul proiectului european „VALLEY – Validation system in Lifelong Learning Experiences of Youth Volunteering”, în parteneriat cu 6 organizații din Europa, printre care: România (APFR Timișoara), Germania, Austria, Franța, Anglia și Italia și se organizează la Școala Națională a Femeilor Manager din Timișoara.

Pe toată perioada proiectului se vor elabora studii privind activitatea de voluntariat a tinerilor în Europa, bunele practici de utilizare a activităților de voluntariat la integrarea socială a grupurilor vulnerabile de tineri, motivația pentru voluntariat, percepția relației dintre învățare și de voluntariat în rândul tinerilor și a personalului etc.

APFR Timișoara sprijină și urmărește calitatea în activitățile voluntariatul în rândul tinerilor încă din anul 2000, până în prezent lucrând cu peste 500 de voluntari prin intermediul programelor Telefonul Albastru și Echipa de Intervenție. În anul 2008 a coordonat proiectul On Youth hands prin care peste 50 de tineri din România, Slovenia, Polonia, Portugalia, Capul Verde și Nepal au fost implicați în activități de voluntariat, evenimente sportive și culturale prin intermediul a două programe de schimb de experiență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Stație de tratare modernizată din bani europeni, recepționată de Aquatim / VIDEO

Anul acesta, în luna noiembrie, Aquatim a recepționat stația de tratare Hitiaș, care face parte din contractul de lucrări „Proiectare și execuție stații de...

Citește și :