Noul campion al României la Supermoto, este sportivul timişorean Vlad Neaga, legitimat la CS Dumbrăviţa. Acesta a încheiat Campionatul Naţional de Supermoto, seniori, cu titlul de campion şi a urcat pe prima treaptă a podiumului. Noul an 2018 îl va trimite pe Vlad şi în Campionatul Naţional de viteză.
“Voi avea şi unele provocări neobişnuite faţă de ceilalţi ani, având în vară şi Bac-ul, dar am început deja să mă pregătesc pentru examen, fiind o perioadă mai lejeră în antrenamente, urmând ca din luna martie să se aglomereze, primul concurs fiind în Grecia, la Campionatul de viteză.”, a spus Vlad Neaga.
În acest an, Vlad va participa pe lângă Supermoto, în paralel, şi la circuit viteză, dorind să îşi menţină titlul de campion la Supermoto, iar la viteză să obţină un rezultat cât mai bun, urmând să vadă la ce clasă va concura. Pentru circuit viteză, Vlad are deja şi motocicleta, un Kawasaky de 650 cm.
Anul trecut, Vlad a avut un campionat mai special, la 90 ani de la înfiinţarea Federaţiei de motocross a fost la Bucureşti unde a urcat pe podium alături de Alex Sekely, care a obţinut locul II în Campionatul Naţional de Supermoto.
Pe podium, Vlad a îmbrăcat peste cămaşa albă cu papion, tricoul cu tricolorul României, acest lucru fiind o tradiţie.
Vlad consideră că partea financiară e o parte tristă a sportului, tată lui încercând să obţină cât mai multe finanţări pentru a putea merge înainte.
“Imaginea este foarte importantă, eu încerc să nu exagerez cu imaginea şi nici să par altceva de ceea ce sunt şi sper că mi-am format o imagine cât de cât bună, dar cea mai importantă este performanţa, şi atunci şi imaginea vine de la sine”, a mai spus Vlad Neaga.
Autor: Mihaela Păunescu