Trei cazuri de infectare cu virusul din China au fost depistate în Franţa, a anunţat vineri seară ministrul francez al Sănătăţii, Agnès Buzyn, conform cotidianului Le Figaro. Celelalte două au fost confirmate în Paris și Bordeaux.
„Pacientul din Bordeaux are 48 de ani, a revenit din China, a trecut prin oraşul Wuhan, a avut primele simptome pe 23 ianuarie. A avut contact cu zeci de persoane de când a revenit în Franţa”, a declarat Agnès Buzyn.
Despre pacientul din Paris nu se cunosc detalii. „Ştim că a fost în China, dar nu ştim dacă a fost în oraşul Wuhan”, a precizat ministrul francez al Sănătăţii, citat de Mediafax.
„Probabil că există şi alte cazuri de infecţii în Europa”, a subliniat Agnès Buzyn.
Până acum, 41 de persoane au murit din cauza virusului apărut în oraşul Wuhan. În total, la nivel mondial, 1.300 de persoane sunt infectate.
Sursa: digi24.ro