Virgil Musta: Mi-e teamă că vom ajunge în situația Italiei în care pacienții nu mai aveau unde să se interneze

713

Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara, explică, într-un interviu pentru Europa liberă, că cifrele din ultima perioadă sunt alarmante și, probabil, numărul de cazuri va crește exponențial în perioada următoare, ceea ce va face ca sistemul de sănătate să clacheze.

Doctorul face, din nou, apel la responsabilitate și atrage atenția asupra situației spitalelor, cu temerea că „vom ajunge în situația Italiei în care pacienții nu mai aveau unde să se interneze, formele grave rămâneau acasă, decedau la domiciliu sau poate pe străzi sau pe coridoarele spitalelor.”

„Efectul perioadei de când oamenii au posibilitatea să nu mai stea în izolare dacă sunt bolnavi, să se externeze dacă doresc, să nu mai respecte nicio regulă deja se vede, pentru că este motivul principal pentru care acum avem un număr mare de cazuri. Și va exploda peste una, două, trei săptămâni când creșterea numărului bolnavilor va fi exponențială și când sistemul de sănătate nu va mai putea face față. Mi-e frică că vom ajunge în situația Italiei în care pacienții nu mai aveau unde să se interneze, formele grave rămâneau acasă, decedau la domiciliu sau poate pe străzi sau pe coridoarele spitalelor”, a spus Musta, pentru sursa citată.

Medicul spune că, în acest moment, există o degringoladă în societate, din cauza numeroaselor conspirații existente și a propagării ideii că virusul chiar nu există. „Eu în general am fost optimist și consider că încă mulți oameni sunt de partea celor care se protejează, doar că la ora actuală există o degringoladă în societate și, dacă observați, deja foarte multă lume nu mai știe ce să facă și nu respectă regulile, cred că unii și de rușine că li se atrage atenția: ”Cum? Dar tu chiar crezi în așa ceva?” Lucru care este foarte, foarte grav. Văzând evoluția în ultimele zile a pandemiei, sunt puțin optimist în viitorul nostru apropiat. În viitorul îndepărtat, consider totuși că trebuie să ne regrupăm și să revenim la măsurile necesare pentru a ține sub control pandemia”, a mai spus Virgil Musta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.