Primul volum din seria consacrată lui Virgil Birou începe cu un amplu studiu de Graţiela Benga-Ţuţuianu, consacrat operei scriitorului: după ce a scris o monografie despre Victor Vlad Delamarina, după ce a realizat o ediţie a operei lui Victor Vlad Delamarina, criticul literar, autor al unor studii-sinteză despre generaţia ei, istoricul şi comparatistul care ne-a oferit două cărţi despre opera lui Mircea Eliade, ne propune primul volum al ediţiei Virgil Birou.
„Banatul numai în Căraş este” e o propoziţie care voia să definească Banatul, aşa cum fusese el adăugat României în 1919. A fost deseori citat Virgil Birou de exegeţii săi. Descrierea Banatului trebuia să înceapă de la celebrul eseu al lui Blaga: „Lucian Blaga a spus undeva că Banatul reprezintă Barocul etnografiei româneşti”. Dar definiţia Banatului să înceapă de la un scriitor care nu e om al locului? „Dacă e vorba de un complex pompos de calităţi şi atribute, o intuiţie mai inspirată nici nu se putea găsi. Dar un cărăşan de duh, sculptorul Ladea, după o scurtă experienţă timişoreană, a oftat: — O fi aici Metropola Banatului, dar simt că Bănat numai în Căraş este!”. Şi urmează o altă definiţie a Banatului, care „numai în Căraş este”:
„Sculptorul Ladea este observator fin. Căci pusta, ea însăşi lipsită de relief, denivelează şi uniformizează şi caracterele. Dar cele patru văi cărăşene, despărţite de dealuri izolatoare, prezintă patru faţete ale unei culturi minore brodate pe acelaşi fond comun, care s-au păstrat şi dezvoltat destul de ferite în intemperiile veacului: Valea Bârzavei, unde satira populară se dezvoltă tropical şi unde furnale şi fabrici dau formă şi conţinut tendinţelor româneşti de neatârnare economică: Valea Căraşului, unde plaiul şi florile nasc cele mai duioase cântece şi hore, locul celor mai vechi coruri ţărăneşti; Valea Nerei, cu aur lucios în nisipuri, cu oameni săraci care cântă cele mai frumoase doine şi poartă cel mai împodobit port: Valea Dunării… izvor de balade vitejeşti…”
Primul volum este al scriitorului care vrea să ne prezinte lumea sa: o lume puţin cunoscută în „România Mare”. E şi scriitor, dar şi sociolog şi fotograf: oamenii nu sunt „ frumoşi” ca în filmele cu neasemuite vedete. Sunt „primitivi”, imaginile scriu despre îmbătrânire. Sau despre muncile în subterană. Şi tot în primul volum al Scrierilor, sunt selectate Crucile de piatră de pe Valea Caraşului. Sociografie şi antropologie, cu istoria petrecerii celor de pe Valea Caraşului: romanul Lume fără cer, care mai e şi o carte a destrămării şi a sfărşitului Imperiului, va apare într-unul din volumele următoare ale Scrierilor. Ne mai rămân, pentru înţelegerea destrămării Imperiului, un şir de romane magnifice, între care şi Trilogia transilvană de Miklós Bánffy. Trilogia lui Bánffy era consacrată „lumii de sus” a Imperiului, Virgil Birou ne apropie de lumea de jos: lumea fără cer.
Virgil Birou, o personalitate definitorie a Lumii de ieri.